Fiica fostului magnat de presă englez, Robert Maxwell, a apărut ieri-după-amiază în fața unui magistrat federal din Concord și a renunțat la dreptul la audiere, refuzând și transferului ei la New York. Pentru acuzațiile care i se aduc, ea nu are drept de cauțiune.
După arestare au existat surse care au spus că Ghislaine s-a ascuns la Paris și din această cauză nu a fost găsită imediat după sinuciderea în pușcărie, în august 2019, a lui Jeffrey Epstein. Despre această ipoteză, Alana Goodman, reporter principal de anchetă la Washington Free Beacon, a declarat într-o emisiune televizată că circumstanțele arestării lui Ghislaine Maxwell au fost „foarte bizare”.
Jurnalista, citată de Fox News, este de părere că, deoarece Maxwell deține cetățenia franceză fiind născută în această țară, probabil că nu ar fi fost extrădată de acolo. Cel mai probabil, Ghislaine nu a părăsit Statele Unite, ”fiind surprinzător că s-a ascuns sub nasul tuturor, la mică distanță de avocatul care o reprezintă acum în proces”.
Cel mai probabil este că unele surse, chiar și din rândul anchetatorilor, doar au pretins că Ghislatine Maxwell a fost la Paris. „Au existat zvonuri despre Londra. Au existat, de asemenea, despre ambasada israeliană și lucruri de genul acesta. Cred că, în general, ideea a fost că oamenii au presupus că era în afara țării”, este de părere jurnalista.
Cum racola Ghislaine minorele pentru prostituție
Anchetatorii au stabilit, pe bază de declarații ale victimelor și alte probe, cum a ademenit Maxwell fetele minore pentru a le plasa apoi unor personaje din înalta societate americană, într-o lume a sexului și violenței în care Epstein era patronul absolut.Anchetatorii susțin în actul de acuzare că Ghislaine Maxwell a încercat prima dată să se împrietenească cu fetele tinere, întrebându-le despre viața lor, familie și școala. Le ducea la cumpărături sau la filme, astfel încât să se simtă confortabil în jurul ei și a lui Epstein. Apoi, când se ajungea în dormitorul lui Jeffrey Epstein, ca să nu pară ceva abuziv, se dezbrăca ea în fața fetelor și, de cele mai multe ori, participa sau se afla în cameră în timpul partidelor sexuale ale lui Epstein cu fetele. De aceea femeia e acuzată că a participat activ la toată această poveste urâtă, de la racolare de minore la abuzuri sexuale și la violențe.Anchetatorii susțin că Epstein s-a oferit să plătească pentru școlarizarea fetelor și că „Maxwell a încurajat anumite victime să accepte ajutorul lui Epstein”.„Ca urmare, victimele au fost făcute să se simtă îndatorate și au crezut că Maxwell și Epstein încearcă să le ajute”, se menționează în rechizitoriul prourorului.
Jennifer Araoz, o femeie care a spus că a fost abuzată sexual de Epstein și prietena lui, a declarat că arestarea lui Ghislaine Maxwell „înseamnă că există o justiție și pentru supraviețuitori”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook