Karmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune a ajuns la spital la camera de gardă, iar medicii i-au sărit imediat în ajutor. Incidentul prin care a trecut a fost neplăcut.
Și-a prins degetul la ușa de la mașină
Deși la prima vedere părea un lucru minor, întrucât Karmen Simionescu și-a prins degetul la ușa de la mașină, lucrurile au devenit mult mai complicate. Pentru că în loc să deschidă ușa și să-l scoată, aceasta nu și-a dat seama și și-a tras degetul. Din acel moment, totul s-a transformat.
„Ca de fiecare dată când spun că am o zi bună, ceva trebuie să se întâmple. Și astăzi, eu, pentru că sunt cea mai deșteaptă femeie de pe întreaga planetă, mi-am trântit ușa de la mașină pe deget. Mai are rost să vă zic că eu în loc să deschid ușa, mi-am tras degetul din ușă? Nu mai are rost.
„Viața mea este în fiecare zi o provocare și nu pot să țin pasul”
Și că am fost la urgență pentru această nenorocire?! Și variantele erau următoarele: unu, hai să tragem unghia cu cleștele, s-o dam jos sau doi, hai să stăm așa, să vedem dacă se infectează. Am zis că o să fac un jurnal, dar se pare că viața mea este în fiecare zi o provocare și nu pot să țin pasul, să mă filmez la fiecare treabă”, a povestit fiica lui Adi Minune, pe pagina sa de Instagram.
Cum și-a apărat tatăl
Invitată în podcast-ul lui Cătălin Măruță, Karmen a povestit la un moment dat cum a bătut-o pe o fată care i-a vorbit tatăl de rău. Tânăra spune că la un moment dat, acea fată a avut o reacție necontrolată și i-a spus „Tac-tu ăla piticu”. Karmen spune că în acel moment și-a pierdut cumpăratul și „am lovit-o rău, i-am dat o palmă”. Nu a vrut să se întâmple așa ceva, dar „pur și simplu mi-a plecat mâna”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook