Fiica lui Bruce Willis șterge pe jos cu bărbatul care a batjocorit-o în copilărie. Totul a pornit de la bărbia moștenită de la celebrul actor

Tallulah Willis, fiica cea mică a lui Bruce Willis, a decis să închidă gura celor care au râs de ea ani la rând — începând cu celebrul blogger Perez Hilton, cel care a batjocorit-o când era doar o adolescentă. Totul a pornit de la bărbia ei, trăsătura moștenită de la tatăl său, pe care odinioară o ura, dar pe care acum o poartă cu mândrie.
Într-o postare emoționantă, Tallulah, în vârstă de 31 de ani, a publicat o serie de fotografii în care seamănă izbitor cu tatăl ei, alături de un mesaj sincer:
„Dacă NU sunt copilul acestui bărbat! Chipul, zâmbetul și, îndrăznesc să spun, bărbia – cea care m-a făcut să vreau să pun capăt la tot – sunt acum cel mai prețios dar pe care l-aș fi putut primi”.
Actrița a povestit că, în adolescență, nici nu putea rosti cuvântul bărbie cu voce tare, pentru că devenise motivul principal al glumelor crude și al rușinii.
„Era o pată rușinoasă, păcătoasă, expusă în fața lumii întregi. Cel puțin asta spuneați voi, din nou și din nou”, a scris ea, cu ironie amară.
Tallulah și-a amintit și momentul în care Perez Hilton, pe atunci un nume influent în presa de scandal, a publicat fotografii cu ea la 14 ani, alături de tatăl ei, însoțite de comentarii sexualizate și umilitoare.
„Rușine să-ți fie pentru că ai sexualizat corpul unei fete de 14 ani, fiind un bărbat de treizeci și ceva de ani. Ideea că ai dormit liniștit pe cearșafuri plătite din lacrimile copiilor este dezgustătoare”, a scris acum fiica actorului.
Deși recunoaște că acele cuvinte i-au provocat durere și nesiguranță ani întregi, Tallulah spune că nu s-a lăsat doborâtă: „Durerea și rănile au rămas cu mine prea mult timp, dar nu m-am frânt. M-am vindecat, m-am ridicat și am învins”.
Postarea ei a avut ecou și în rândul altor vedete. Ireland Baldwin, fiica lui Alec Baldwin, a comentat: „Perez Hilton m-a batjocorit și pe mine pentru bărbie, la un moment dat! Trăiască bărbia!”.
Ulterior, Tallulah a revenit cu un mesaj mai blând, dar la fel de puternic, în care a transmis că nu caută răzbunare, ci o schimbare reală: „Sper ca acest moment să-i ofere lui Perez Hilton o ocazie de reflecție asupra comportamentelor din trecut. Îi doresc lui și familiei lui tot binele. Tot ce putem face este să alegem bunătatea”.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook