Zi specială pentru Ianca, fiica lui Răzvan Simion care a împlinit 20 de ani. Tata și iubitul i-au transmis cele mai frumoase mesaje, iar tortul a fost deosebit.
„Acum 20 de ani ne-am întâlnit”
Ianca Simion a devenit o domnișoară frumoasă, care atrage privirile tuturor, dar pentru Răzvan Simion va rămâne mereu prințesa tatii. Prezentatorul i-a trimis fetiței sale un mesaj pe contul de socializare, iar mesajele de felicitare au început să curgă. „Acum 20 de ani ne-am întâlnit. La mulți ani, Iancuța Prințesa! @ianca.simion”, au fost cuvintele vedetei.
„Nu există drum la capătul căruia să se oprească iubirea mea pentru tine”
La rândul său, mama Iancăi a postat pe contul de socializare un alt mesaj plin de dragoste, dar și câteva fotografii cu Ianca când era copil, unde micuța este adorabilă. „La mulți ani, Suflețel frumos. Nu există vreun drum in univers la capătul căruia să se oprească iubirea mea pentru tine”, au fost cuvintele mamei.
Petrecere pentru cea mai frumoasă fată!
La rândul său, Ianca, vizibil fericită și emoționată, a postat pe contul de socializare un video cu aniversarea ei în aer liber. Fiica lui Răzvan Simion a ales o ținută lejeră, de vară, formată din vestă și pantaloni din in și a băut un pahar cu șampanie.
A fost arătat și tortul, foarte elegant, jumătate alb, jumătate auriu, iar Ianca a suflat în lumânare și, bineînțeles, și-a pus o dorință. Și iubitul tinerei a surprins-o cu un mesaj frumos: „Happy birthday, baby”, a spus acesta și i-a trimis mai multe inimioare.
„Îți doresc la mulți ani fericiți, nici dulci ca mierea, nici ca sarea în bucate, ci așa cum îi sunt necesari sufletului tău”
Cu doar câteva zile a fost și ziua de naștere a lui Răzvan Simion, care a petrecut-o alături de frumoasa soție, Daliana Răducan, în luna de miere. Designerul i-a ales un tort pe măsură și i-a scris și un mesaj.
„Cred că în momentul în care am înțeles că viața nu trebuie să fie mereu doar lapte și miere este momentul în care m-am maturizat, în care am devenit femeie. Astăzi este prima ta aniversare în care suntem soț și soție. Și suntem în luna de miere.
Dragul meu soț, îți doresc la mulți ani fericiți, nici dulci ca mierea, nici ca sarea în bucate, ci așa cum îi sunt necesari sufletului tău. Iar eu îți sunt alături, te susțin, te respect și te prețuiesc”, a fost mesajul Dalianei Răducanu pentru cel mai iubit soț.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook