Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului
După ce Mary Austin, fosta iubită a legendarului solist de la Queen a negat că ar fi știut de existența unui copil secret, fiica lui Freddie Mercury face noi dezvăluiri. Spune de ce a tăcut până acum și are și un mesaj pentru Austin.

Fiica secretă a solistului trupei Queen, Freddie Mercury, a făcut o declarație emoționantă înainte de publicarea cărții despre relația lor. În timp ce foștii colegi de trupă, precum și Mary Austin neagă existența unei fiice a solistului, aceasta iese la atac și explică de ce a ales să păstreze tăcerea atâția ani. 

Cartea „Love, Freddie”, spune povestea unui copil conceput accidental în timpul unei aventuri cu soția unui prieten apropiat, în 1976, la un an după ce Bohemian Rhapsody devenise hit. Dezvăluirea a venit ca un șoc uriaș pentru milioanele de fani ai cântărețului, care l-au iubit și acceptat de multă vreme ca fiind gay. Ultimul său iubit, regretatul Jim Hutton, este unul dintre cei care au scris cărți despre experiențele lor alături de el.

În carte se află o scrisoare de mână a fiicei lui Freddie Mercury 

În primul capitol al cărții, se află o scrisoare scrisă de mână de fiica lui Freddie, în care aceasta spune: „Freddie Mercury a fost și este tatăl meu. Am avut o relație foarte apropiată și plină de dragoste încă din momentul în care m-am născut și până în ultimii 15 ani ai vieții lui.

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului
Cartea bazată pe 17 jurnale pe care Freddie Mercury i le-a lăsat fiicei sale urmează să apară în luna septembrie

M-a adorat și mi-a fost devotat. Circumstanțele nașterii mele pot părea, după standardele majorității oamenilor, neobișnuite și chiar scandaloase. Nu ar trebui să fie o surpriză. Nu i-au diminuat niciodată angajamentul de a mă iubi și îngriji. M-a prețuit ca pe cea mai de preț comoară”. 

Fiica secretă a lui Freddie Mercury dezvăluie de ce nu a spus până acum adevărul 

Într-un mesaj recent, fiica lui Freddie Mercury, cunoscută drept B., explică faptul că nu a vrut să își împartă tatăl cu „întreaga lume”. În plus, s-a arătat rănită de atacurile asupra artistului legendar. 

„Nu am vrut să-l împart pe tatăl meu cu întreaga lume. După moartea lui, a trebuit să învăț să trăiesc cu atacurile la adresa lui, cu denaturările imaginii sale și cu sentimentul că tatăl meu aparținea acum tuturor. Am plâns și l-am jelit pe tatăl meu, în timp ce fanii din întreaga lume îl jeleau pe Freddie. Când ai 15 ani, nu e ușor.

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului
Freddie Mercury și-ar fi ascuns fiica până și de colegii de trupă

A trebuit să devin adultă fără el și să trăiesc toate momentele și evenimentele importante fără sprijinul lui. Timp de 30 de ani mi-am construit viața și familia fără el și am acceptat că nu va fi acolo să împartă cu noi momentele fericite. Timp de 30 de ani, în timp ce restul lumii reinterpretau viața lui Mercury, muzica lui și tot ceea ce a fost, eu am avut nevoie să-l păstrez pe tata doar pentru mine și familia mea. Cum aș fi putut vorbi mai devreme?”, a transmis B. 

Fiica lui Freddie Mercury, „devastată” că Mary Austin nu o recunoaște 

B a făcut recent și o declarație după ce a aflat că fosta iubită și prietenă apropiată a lui Freddie Mercury, Mary Austin, ar fi spus că nu știa de existența ei. Austin, care a moștenit mare parte din averea lui Mercury și evită atenția publicului, ar fi pus la îndoială povestea lui B într-un interviu acordat unui ziar de duminică.

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului
Freddie Mercury și Mary Austin, iubirea vieții sale

„Sunt devastată de presupusa reacție a lui Mary Austin. Timp de 34 de ani, adevărul despre viața lui Freddie a fost distorsionat, răstălmăcit și rescris, iar ea nu a spus nimic – cu excepția comentariului despre filmul Bohemian Rhapsody, pe care l-a numit «licență artistică». Acum, ea nici măcar nu a citit cartea și, totuși, aparent face această declarație. Nu înțeleg de ce”, a spus B, fiica lui Freddie Mercury. 

Autoarea cărții, Lesley-Ann Jones, spune că a încercat de-a lungul anilor să obțină un interviu cu Mary Austin, însă aceasta nu i-a răspuns niciodată. Cartea, care va apărea în septembrie, ar fi bazată pe 17 jurnale pe care solistul Queen i le-ar fi lăsat fiicei sale. 

Fiica lui Freddie Mercury își apără povestea și vorbește despre anii fără tată

B a declarat că decizia de a colabora cu scriitoarea Lesley-Ann Jones i-a aparținut în totalitate și că aprobă cartea ce urmează să fie publicată. Ea a respins acuzațiile conform cărora autoarea ar fi inventat povestea sau s-ar fi folosit de ea, subliniind că Jones i-a respectat mereu cererile, inclusiv eliminarea unor pasaje sensibile. B a spus că nu ar fi putut găsi o scriitoare mai atentă și grijulie și că versiunea finală a fost aprobată personal de ea.

Fiica secretă a lui Freddie Mercury spune de ce a tăcut până acum. Îi transmite un mesaj și lui Mary Austin, fosta iubită a artistului
Autoarea Lesley Ann Jones spune că a încercat să o intervieveze de multe ori pe Mary Austin, însă aceasta nu i-a răspuns niciodată

Privind înapoi, fiica lui Freddie Mercury a mărturisit că ultimii 34 de ani au fost marcați de absența tatălui ei în momentele importante ale vieții – discuții, întrebări, mărturisiri, râsete, aniversări și sărbători pe care nu le-au putut împărtăși. În timp ce pentru fanii lui Freddie Mercury acești ani au fost despre concertele și cântecele pe care nu le-a mai creat, pentru ea au fost despre tot ceea ce nu au mai trăit împreună.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *