Simona Ionescu / Redactor Șef

Final dramatic în procesul lui Ghislaine Maxwell. Partenera pedofilului Epstein pățește ce nu i-a putut întâmpla acestuia

Final dramatic în procesul lui Ghislaine Maxwell. Partenera pedofilului Epstein pățește ce nu i-a putut întâmpla acestuia
Ghislaine Maxwell tocmai a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru rolul său în scandalul de trafic sexual inițiat, condus și coordonat de partenerul ei, Jeffrey Epstein.

Maxwell a fost condamnată marți, aflându-și soarta la aproape 7 luni după ce a fost găsită vinovată de un juriu din New York. De asemenea, va trebui să plătească o amendă de 750.000 de dolari și, timp de 5 ani va fi supravegheată, odată ce va fi plecată din închisoare, după ispășirea celor 20 de ani de detenție, scrie TMZ.com. Procurorii sperau ca Ghislaine Maxwell să fie condamnată la minim 30 de ani de detenție, până la 55.

Ghislaine Maxwell a fost condamnată în decembrie 2021 pentru 5 din cele 6 capete de acuzare cu care s-a confruntat în procesul ei pentru trafic sexual, inclusiv o condamnare pentru traficarea sexuală a unui minor. Femeia a fost acuzată că racolat minori pentru a fi abuzați ulterior de către partenerul ei, Jeffrey Epstein, între 1994 și 2004.

În timpul procesului ei, 4 femei au mărturisit că Epstein le-a abuzat sexual când toate aveau sub 18 ani. Și au spus, de asemenea, juriului că Maxwell a recrutat și îngrijit fete pentru ca Epstein să le abuzeze și uneori chiar s-a alăturat actelor sexuale din timpul abuzului.

Ghislaine Maxwell le-a cerut iertare victimelor sale

La pronunțarea sentinței, câteva dintre victimele lui Maxwell au luat cuvântul. Una dintre victime, Annie Farmer, a spus: „Maxwell a avut multe oportunități de a face curățenie, dar a continuat, în schimb, să facă alegeri care au cauzat mai mult rău. Ea a ales să mintă în privința comportamentului ei, provocând un rău suplimentar tuturor celor pe care i-a victimizat”.

Nu în ultimul rând, și Gislaine Maxwell s-a adresat și instanței și și-a cerut scuze victimelor. Ea a spus: „Îmi este greu să mă adresez instanței după ce am ascultat durerea și angoasa exprimate în declarațiile făcute astăzi aici. Impactul teribil asupra vieții atâtor femei este greu de auzit și chiar mai greu de absorbit. Cred că Jeffrey Epstein a fost un om manipulator, viclean și controlor care a trăit o viață profund compartimentată și i-a păcălit pe toți cei de pe orbita lui.

Jeff Epstein ar fi trebuit să fie aici înaintea voastră. Ar fi trebuit să stea în fața voastră în 2005, din nou în 2009 și din nou în 2019. De multe ori a fost acuzat și urmărit penal, dar astăzi nu este vorba de Jeffrey Epstein în cele din urmă. Pentru voi, pentru toate victimele… îmi pare rău pentru durerea pe care ați experimentat-o”.

Ghislaine Maxwell a pledat nevinovată pentru toate acuzațiile, iar echipa ei de avocați insistă că a fost făcută țap ispășitor pentru faptele fostului ei partener, Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în arest în 2019 în timp ce aștepta propriul său proces.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre