Simona Ionescu / Redactor Șef

Florin Dumitrescu a mărturisit care este cea mai mare frică a sa. Momentul cel mai greu din viața lui Sorin Bontea

Florin Dumitrescu a mărturisit care este cea mai mare frică a sa. Momentul cel mai greu din viața lui Sorin Bontea
Sorin Bontea a avut un an foarte greu, când a pierdut cea mai dragă persoană din viață. Dumitrescu a vorbit despre cea mai mare frică a sa.

Sunt puțini cei care știu că Sorin Bontea a trecut la începutul acestui an prin cel mai greu moment din viață. Florin Dumitrescu și Scărlătescu i-au fost alături zi și noapte.

Bontea și-a îngropat mama la începutul lui februarie

În fiecare an, de aniversarea mamei, Sorin Bontea obișnuia să posteze o fotografie cu ființa care i-a dat viață.

Din păcate însă, anul acesta s-a stins din viață și este pentru prima dată când bucătarul a povestit despre cel mai greu moment din viața sa. Pe 2 februarie și-a îngropat mama, iar două zile mai târziu, a plecat în Deltă cu Bobonete și prietenii, care l-au rugat să-i însoțească.

„Doar Florin și Cătălin au știut, n-am spus la nimeni”

„Știi că v-am zis la un moment dat: Bă, vă mulțumesc frumos. Dar nu am spus pentru ce, însă m-ați făcut să trec peste moment mai ușor. De asta am și plecat atunci. (…)

Doar Florin și Cătălin au știut, nu am spus la nimeni”, a spus Bontea, cu ochii în lacrimi, la podcastul lui Bobonete.

„Mi-e frică de momentul în care vin fetele acasă cu un băiat”

În ceea ce-l privește pe Florin Dumitrescu, bucătarul a recunoscut care este cea mai mare frică a sa. „Nu prea mai mi-e frică de ceva, pentru că am pielea tăbăcită. Dar dacă e să fim sinceri, mi-e frică de momentul în care vin fetele cu un băiat acasă.

Nu știu cum a depășit Sorin momentul ăsta”, a spus Dumitrescu. Cei doi prieteni spun că dacă și-ar face o afacere, și-ar dori să fie „o chestie care să vândă non stop”.

„Să facem asistentul personal Scărlătescu”

„Am văzut că toți recomandă business în zona inteligenței artificiale. Cum ar fi să investim noi într-un proiect să facem asistentul personal Scărlătescu. Facem abonament, 3 euro pe lună, îi pui vocea la GPS. Și cu Cătălin facem contract de imagine”, s-a gândit Dumitrescu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre