Cu mulți ani în urmă, Florin Piersic Jr. a plecat din țară și s-a mutat la New York. A avut un scop.
Florin Piersic Jr., spălător de vase. A avut un vis care nu i s-a împlinit
Fiul marelui actor Florin Piersic e acum un bărbat împlinit care a ajuns unde și-a dorit. Este nu doar un actor foarte apreciat, dar și scenarist și regizor. În perioada în care alerga după glorie, acesta a plecat în America și s-a angajat la un restaurant ca spălător de vase.
Spera că, la un moment dat, o mare vedetă va intra în acel local, îl va remarca și toată viața i se va schimba definitiv. În plus, era convins că de spălător de vase va fi repede avansat în meseria de chelner. Din păcate însă, nimic din ceea ce a visat, nu s-a împlinit în acel moment.
„Exact după ce am plecat, a doua zi, mi-a zis cineva că a filmat Al Pacino în restaurantul ăla”
„A trecut mult timp şi memoria mă înşeală. Am spălat vase, la maşină. Le clătești, mai întâi, apoi le pui într-un cub mare la vreo 200 de grade. Făceam asta zilnic cam 16-17 ore pe zi, timp de trei, patru luni. Aveam 25 de ani. Credeam că tot ce zboară se mănâncă. Credeam că dacă eram la New York o să mă vadă Steven Spielberg.
E vorba de vârstă. Mai ales dacă lucrezi la un restaurant, eventual trecând de la spălat vase la chelner, poți să te întâlnești cu un actor cunoscut și să îi spui: „uitați cartea mea de vizită” sau să îi scrii numărul de telefon pe un șervețel. Exact după ce am plecat, a doua zi, mi-a zis cineva că a filmat Al Pacino în restaurantul ăla”, s-a destăinuit fiul lui Florin Piersic, la emisiunea „Gătit la Costum”.
Sursă foto: substantial
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook