Simona Ionescu / Redactor Șef

Florin Piersic și Florin Piersic Jr., o relație plină de momente stânjenitoare. „Mi-a întins pumnul…”

Florin Piersic și Florin Piersic Jr., o relație plină de momente stânjenitoare. „Mi-a întins pumnul…”
Fiul inegalabilului actor Florin Piersic spune lucruri cu adevărat incredibile. Situația dintre el și Florin Piersic nu e una nemaipomenită.

Se spune că nu există un alt actor care să fie mai iubit și respectat de public ca Florin Piersic. Din păcate, relația cu fiul său lasă de dorit.

Florin Piersic Jr. a dezvăluit lucruri necunoscute despre marele actor. „Noi nu am avut o relație reală”

Invitat în emisiunea lui Marius Tucă Show, de pe Gândul, Florin Piersic Jr. i-a lăsat pe toți fanii cu gura căscată când a vorbit despre momente ce l-au marcat din relația cu tatăl său. Tânărul susține că cei doi au o relație ciudată și povestește despre un moment din pandemie, care l-a marcat.

”Eu am fost în pandemie, am avut un spectacol, la Zalău și am fost la cabană la el, ca să îi fac o surpriză. Și… panică. Când m-a văzut la poarta casei… Eu o sunasem pe soția lui, întrebasem dacă sunt acasă, pentru că voiam să îi fac o surpriză. Când m-a văzut s-a blocat, a venit la mine, nu știa cum să facă și mi-a întins pumnul.

Asta, cumva, m-a șocat. Dar, după aceea, la un sfert de oră, stătea de vorbă cu colegul meu de la tehnic, la un metru distanță. El avea nevoie de un public.

Iar eu nu cred că pot fi publicul său, așa că l-a agățat pe omul ăsta și l-a ținut așa… Și apoi m-am gândit, m-am pus în situație… nu îmi văd copilul de un an, bine, nu mai e copil, dar să îi miros părul sau ceva, să îmi bag nasul în ceafa lui, ceva…”, a mărturisit Juniorul.

„Normal că îl iubesc, e tata

Chiar dacă există probleme între ei, Florin Piersic Jr. spune că își iubește mult tatăl, dar suferă pentru că niciodată nu au avut o relație reală de părinte-fiu. ”Există undeva o ruptură, care nu poate fi niciodată cusută. Nu am cum, pentru că noi nu am avut o relație reală. E o relație corectă, cumva, dar nu profundă.

Normal că îl iubesc, că e tata. Acum 20 de ani, îmi era greu să înțeleg, dar acum… De exemplu, dacă mă întâlnesc cu Sonia (fiica lui și a Dorinei Chiriac), pe ea o văd mai rar și are un fel de a se manifesta mai timid, așa… Noi relaționăm foarte bine când discutăm de desenele pe care le face, de lumea asta a ei, cu animație. E chiar genială. Și atunci creez o punte corectă.

Dar cu Sasha am o mulțime de activități și lucruri de împărțit și zile lungi în care trebuie să ne jucăm. Și mă miră că (tatăl său, Florin Piersic) nu a avut această pornire și cumva înțeleg că și-a dedicat viața unui scop anume, meseriei, și l-a atins.”, a mai povestit Florin Piersic Jr.

Sursă foto: instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre