Este unul dintre cei mai talentați și apreciați artiști, dar până acum nu a avut deloc noroc la femei. Cum a fost înșelat Florin Ristei de fosta iubită.
Florin Ristei stă cu ochii pe Naomi Hedman ca pe butelie ca să n-o pățească din nou. Fosta l-a cam înșelat
La 33 de ani, Florin Ristei are cam tot ce-și poate dori un bărbat. O carieră de vis, a ajuns om de televiziune și o femeie frumoasă lângă el. Cântărețul și exotica Naomi s-au cunoscut la X-Factor, aceasta fiind o apropiată a celebrei Niki Minaj.
Până în acest moment, mulatra pare să-l facă mai mult decât fericit, iar el e îndrăgostit lulea. Mai mult, prietenii se așteaptă chiar ca vedeta să facă pasul cel mare. Cântărețul e însă prudent, mai ales că fosta sa iubită l-a înșelat când i-a fost lumea mai dragă.
Bruneta s-a îndrăgostit de un alt bărbat
Puțini sunt cei care știu că înainte de a o cunoaște pe exotica Naomi, Florin a avut o relație serioasă cu frumoasa Marinela, o brunetă senzuală și, spun sursele, foarte cunoscută în cluburile din București. Se aude prin târg că cei doi au stat trei ani împreună, însă din motive doar de el cunoscute, Florin nu a dorit să se expună public.
Se pare că Marinela nu a fost prea încântată și la un moment dat s-a îndrăgostit de un alt bărbat. Nimeni altul decât Tudor Aposteanu, fost concurent MasterChef. De altfel, se spune că nici Aposteanu nu a fost ușă de biserică, prin patul lui trecând doar femei bogate.
Sursele susțin că acesta s-ar fi iubit atât cu Cristina Şucu, fiica milionarilor Dan și Camelia Șucu cât și cu Ioana Voicu, fiica politicianului Mădălin Voicu, dar și cu Maria Ale, fiica milionarului Iulian Tudor.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook