Simona Ionescu / Redactor Șef

Fostul iubit al Ioanei Băsescu, judecat pentru o infracțiune gravă! A fost prins cu ajutorul paparazzilor

Fostul iubit al Ioanei Băsescu, judecat pentru o infracțiune gravă! A fost prins cu ajutorul paparazzilor
Italianul Giovanni Francesco, care a fost iubitul fiicei președintelui timp de 5 ani, e judecat pentru o infracțiune gravă. În instanță au fost aduse probe obținute cu ajutorul presei, care l-a fotografiat în timp ce încălca legea.

Fostul „ginere” al lui Traian Băsescu a comis o infracțiune extrem de periculoasă și a fost chemat în fața judecătorilor. Alături de el, instanța a chemat și Poliția Rutieră, care ar fi emis abuziv un document care să-l ajute pe Giovanni Francesco să scape de problemă.

Fostul iubit al Ioanei Băsescu, prins cu ajutorul paparazzilor

Jurnalistul Narcis Voica relatează că Giovanni Francesco ar fi condus fără permis ani și, deși spunea că are permis „de Italia” s-a dovedit că acesta nu avea deloc.

Reprezentanții Prefecturii București sunt cei care solicită anularea unui document emis de Brigada Rutieră pe 1 noiembrie 2024 din  dosarul în care fostul ginere al lui Traian Băsescu a fost acuzat că ar fi șofat în România, folosind un permis de conducere care nu ar fi avut valoare juridică în țara noastră. Realitatea este că acesta nu avea niciun fel de permis de conducere, însă presa și paparazzi l-au surprins în repetate rânduri conducând pe străzile Capitalei, având-o pe fiica cea mare a președintelui în dreapta!

Ioana Băsescu și Giovanni Francesco s-au iubit cu foc până au ajuns în fața procurorilor anticorupție.

Aceste imagini au fost luate în calcul, se pare, și de judecători.

Ce minciună a spus în încercarea de a scăpa de Poliție

Incidentul pentru care este judecat în prezent a avut loc în 2009, iar pe atunci iubitul Ioanei Băsescu ar fi inventat o scuză, spunând agenților de la rutieră că se urcase la volanul bolidului de lux pentru a „transporta la spital o persoană care avea nevoie urgentă de ajutor medical”, situație care l-ar fi scutit de problemele penale.

Și-a turnat iubita ca să scape de închisoare

Reamintim că Giovanni Francesco a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală și spălare de bani, într-un dosar deschis de Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009 a lui Traian Băsescu. Pentru pedeapsa cu suspendare, italianul a făcut o înțelegere cu magistrații: un acord de recunoaștere. În alte cuvinte, a spus tot ce a văzut și a auzit în familia Băsescu. În acest dosar a ajuns inculpată astfel și Ioana Băsescu. 

În acest dosar se arată că banii spălați au fost folosiți pentru ca cei doi, pe atunci iubiți, să-și facă o vacanță în Cuba.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre