Simona Ionescu / Redactor Șef

Fostul ministru al educației Cristian Adomniţei, condamnat. Decizia nu e definitivă

Fostul ministru al educației Cristian Adomniţei, condamnat. Decizia nu e definitivă
Cristian Adomniței a fost ministrul educației 14 luni, iar apoi a fost preşedintele al Consiliului Judeţean Iaşi. Acum, este pe cale să ajungă la pușcărie.

Deputat, ministru la 32 de ani, președinte de Consiliul Județean, adică un fost demnitar.  Cristian Adomniței este acuzat de fapte de corupție, iar magistrații l-au condamnat. Are posibilitatea să conteste decizia.

Fostul ministru al educației Cristian Adomniţei, condamnat

Tribunalul Iaşi a decis, vineri, 27 noiembrie, să îl condamne la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pe fostul ministru liberal Cristian Adomniţei (45 de ani), informează Agerpres.

Ex-demnitar fost condamnat pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, într-un dosar instrumentat de DNA în care a fost acuzat că a favorizat o firmă din Iaşi.

Alături de Cristian Adomniţei, judecătorii ieşeni au mai decis să le condamne pe Teodora Jinga şi Ingrid Carmen Irimescu, care au primit 4 ani şi 9 luni, respectiv 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Cele două au ocupat funcţii de conducere la Consiliul Judeţean Iaşi.

Administratorul firmei favorizate, Letiţia Popa, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma pe care aceasta o conducea la momentul presupuselor fapte, Laser Co, a primit o amendă penală de 105.000 de lei.

Decizia Tribunalul Iaşi nu este definitivă.

Partea civilă Judeţul Iaşi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 391.955, 20 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.


De ce Irina Margareta Nistor adoră să fie rea: „Nu-i văd bine acum!”. Nu ratați iUmor!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre