Jason Alexander a făcut un spectacol care nu i-a făcut deloc cinste la nunta lui Britney Spears. Care e finalul poveștii.
Fostul soț al lui Britney Spears a scăpat ieftin. Ce au spus procurorii
Jason Alexander a fost căsătorit pentru scurt timp cu Britney Spears, apoi cei doi și-au spus adio. Recent însă acesta a auzit că fosta sa parteneră de viață urmează să-și refacă viața cu un alt bărbat și s-a gândit să le strice nunta. Nu a avut însă în vedere și ce ar putea păți ulterior.
El a pătruns în locuința ei din Thousand Oaks, apoi a urcat până unde are Britney dormitorul. Nici când a fost prins nu a vrut să plece din casă și, furios, l-a bătut pe agentul de securitate care a vrut să-l îndepărteze. Mai mult, procurorii spun că a distrus și o ușă. Potrivit The Guardian, a fost condamnat pentru pătrundere ilegală şi agresiune.
Procurorii au renunțat la acuzațiile de urmărire penală și vandalism
Potrivit deciziei comitatului Ventura, Jason a fost condamnat la 64 de zile de închisoare pe care le-a executat. Procurorii au considerat că această pedeapsă e destul pentru el, așa că au renunţat la acuzaţiile de urmărire penală şi infracţiuni de vandalism. El nu mai are voie să se apropie de Britney la mai puțin de 100 de metri.
„Atât de mulți oameni incredibili au venit la nunta noastră, iar eu sunt încă în stare de șoc”
Pentru că și-a dorit liniște absolută, Britney nu și-a invitat nici un membru al familiei, în schimb, au fost alături de ea cele mai mari vedete ale lumii, printre care Paris Hilton, Madonna, Donatella Versace, Selena Gomez și Drew Barrymore. „Am fost foarte emoționată toată dimineața, dar la ora 2:00 PM mi-am dat seama… ne căsătoritm!
Am avut un atac de panică și după mi-am revenit. Wow! La naiba! Am făcut-o și pe asta! Ne-am căsătorit. Doamne! A fost cea mai spectaculoasă zi. Echipa care ne-a transformat casa într-un adevărat castel de vis a fost fantastică. Ceremonia a fost un vis frumos, iar petrecerea a fost și mai și.
Atât de mulți oameni incredibili au venit la nunta noastră, iar eu sunt încă în stare de șoc. Drew Barrymore, femeia de care îmi place și Selena Gomez, care e mult mai frumoasă în persoană, dacă așa ceva e posibil. Amândouă au venit. Am rămas fără cuvinte. Am sărutat-o din nou pe Madonna și apoi am dansat toată noaptea cu Paris Hilton”, a declarat Britney, pe rețelele de socializare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook