Fanii lui Jennifer Aniston au rămas convinși că l-au văzut pe fostul ei soț Brad Pitt în fundalul unui selfie pe Instagram.
Actrița în vârstă de 51 de ani filmează în această perioadă pe același platou cu fostul său soț, Brad Pitt (57 de ani). În timp ce Jennifer filmează o nouă serie din The Morning Shoe, Brad Pitt lucrează în aceeași zonă pentru cel mai recent film „Bullet Train”.
Potrivit zvonurilor, Brad ar petrece din ce în ce mai mult timp în compania fostei sale soții. Nimic, însă, nu a confirmat bârfele. Până în urmă cu câteva zile, când Jannifer a postat un selfie pe pagina ei de Instagram.
Din acel moment, a început balamucul mediatic.
Brad Pitt s-a întors la Jennifer Aniston?
Actrița a postat un selfie din cabina ei amenajată într-o rulotă remorca, fotografie în care apare iubitul ei câine Clyde în spatele ei. În fundal, însă, se vede spatele unui bărbat întins pe jos.
Din acel moment fanii s-au concentrat pe corpul acestui bărbat așezat în spatele lui Jennifer. Unii fani sunt convinși că Brad a fost în fundalul selfie-ului lui Jen.
Foarte mulți și-au exprimat speranța că fosta pereche și-a aprins relația și că Jennifer și Brad se vor împăca fiindcă se iubesc încă.
Pentru că fața bărbatului nu se vede, capul actriței ascunzându-i identitatea, un site monden a organizat un sondaj pe pagina sa de Instagram.
Postând o captură de ecran a fotografiei lui Jen, cei 680.000 de adepți au fost întrebați: „Credeți că este Brad?”
Votul a fost împărțit aproape la mijloc.
Brad Pitt și Jennifer Aniston, un cuplu pentru 5 ani
Brad și Jen au fost căsătoriți doar 5 ani (2000-2005), însă relația lor a fost mai lungă, iar dragostea intensă. La Hollywood li se spunea „cuplul de aur”.
Prietena cea mai bună a lui Jennifer, Courteney Cox, avea să dezvăluie mai târziu picătura care a umplut paharul.
În ciuda faptului că Brad Pitt a negat aventura cu Angelina, potrivit lui Courteney, el și-ar fi avertizat soția cu privire la sentimentele intense pentru starul „Lara Croft”.
Courteney Cox a petrecut cu Jen și Brad ultima lor vacanță împreună, în Anguilla. I-a observat și au stat mult de vorbă, inclusiv despre ceea ce intervenise între soți care, nu cu mult timp în urmă, se iubeau nebunește.
„Nu cred că el a început o relație fizică, dar cred că era atras de ea. De Angelina. Exista însă o chimie și a fost sincer cu Jen despre asta. De cele mai multe ori, când oamenii se simt atrași de alte persoane, ei nu spun. Măcar el a fost sincer. A fost o atracție cu care el a luptat o perioadă de timp”.
Brad și Jennifer s-au despărțit, iar la scurt timp actorul a fost fotografiat pe plajă în Kenya cu Angelina și fiul ei Maddox, confirmând bănuielile soției.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook