Simona Ionescu / Redactor Șef

Fulgy s-a săturat de control și aruncă bomba în familie

Fulgy s-a săturat de control și aruncă bomba în familie
Azi se bate cu pumnul în piept că e cel mai bun băiat, mâine își schimbă total comportamentul. Fulgy a plecat de acasă și vrea să se căpătuiască.

Nu mai suportă ca toată lumea să-i spună ce să facă, așa că a luat decizia radicală. Fulgy a plecat de acasă și caută femeia pe care să o ia de nevastă.

Fulgy s-a săturat de control și aruncă bomba în familie

Are impresia că tatăl său, Ioniță de la Clejani îl sechestrează, iar el vrea să trăiască așa cum își dorește. Fulgy nu a mai rezistat și a plecat de acasă. Pe contul său de Instagram, tânărul a spus că a fost închis în casă de tatăl său și a chemat poliția ca să rezolve problema cât mai repede. ”Nu am nimic cu tatăl meu, cu familia mea, dar vreau viața mea. Nu am nevoie de ajutorul lor, sunt deștept, știu să mă descurc. (…) Am 23 de ani și merit libertate”, a afirmat băiatul lui Ioniță și Viorica de la Clejani.

Unde s-a mutat Fulgy

Pe contul său de socializare, Fuly s-a filmat în timp ce era la hotel și mânca, apoi s-a îndulcit cu două croissante și un cappuccino vienez cu frișcă. Tânărul părea extrem de liniștit că a putut să scape de controlul părinților. „Îmi aduci și mie două croissante? Fii drăguță, vii puțin, te rog? Orice rău e spre bine.

Am mulți bani. Aici mă simt în siguranță. Eu nu pot să trăiesc în nesiguranță. Nu stau la Marriott. Mi-a făcut cineva manevră la Marriott, ce vrei? Are și el grade, dar aici e cel mai bine”, le-a spus acesta fanilor săi.

„Nu am nevoie de ajutorul lor, sunt deștept”

Pe de altă parte, Fulgy a relatat că nu are nevoie de ajutorul părinților, pentru că știe foarte bine să se descurce singur. Și le-a mulțumit polițiștilor pentru ajutorul oferit. „Nu am nimic cu tatăl meu, cu familia mea, dar eu vreau libertate. Nu am nevoie de ajutorul lor, sunt deștept. Se pare că poliția e corectă și m-a ajutat de data asta. M-a scos din ghearele familiei mele mult prea obsedate”, au fost cuvintele fiului Clejanilor.

„Cardul e blocat de trei săptămâni”

„Aștept pe cineva să-mi aducă niște bani, pentru că nu am la mine decât euro și lire, iar cardul e blocat de trei săptămâni”, a spus tânărul. Într-un final, Fulgy a dat bomba și a menționat că vrea să se însoare. „Drogurile sunt pentru fraieri, de etapa cazinourilor am trecut, vreau să mă însor. Dar să găsesc una dreaptă, ca mine, care s-ar băga în foc pentru dreptate. Nu s-a născut unul care să aibă replică la mine”, a închis el discuția.

Sursă foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre