A lipsit multă vreme din spațiul online, iar acum Fulgy a renăscut. Mai mult, s-a îndrăgostit și le-a vestea fanilor săi, pe care i-a informat și ce culoare va avea rochia viitoarei mirese.
După o perioadă grea în care s-a luptat cu drogurile, fiul Clejanilor a înțeles că trebuie să-și trăiască frumos viața. A plecat în Dubai unde studiază timp de trei ani și și-a reluat și activitatea pe TikTok. Pentru că urmărește emisiunea Casa Iubirii, lui Fulgy i-a picat cu tronc o tânără. Cei doi au făcut un live împreună, apoi fiul Clejanilor a realizat că s-a îndrăgostit nebunește. Atât de tare încât i-a spus acesteia că nu e glumă și că vrea să o ia de soție și să facă nunta cât mai repede.
Roberta i-a furat inima
Cea care i-a pus inima pe jar lui Fulgy se numește Roberta și este una dintre concurentele actualului sezon Casa iubirii. Fulgy i-a spus tot ce simte domnișoarei și i-a făcut și o promisiune: o va aștepta până ce va ieși din show-ul de la Kanal D, apoi vrea să pună în aplicare ce își dorește. Fulgy e atât de hotărât să facă pasul cel mare, că s-a gândit și la culoarea rochiei viitoarei mirese.
„Te văd într-o rochie verde smarald, un colier la gât, cercei, coc și direct nuntă”
„Când termini cu emisiunea, dă-mi un mesaj. Eu nu stau la discuții. Te văd într-o rochie verde smarald, un colier la gât, cercei, coc și direct nuntă! Să-ți iau casă, să facem casă frumoasă, să nu-ți lipsească nimic. Sunt băiat serios și muncitor. (…) Ești frumușică, mă! Să-mi dai follow pe Instagram.(…) Îmi place dulceața ei, nu e vorba de aparențe. Frumusețea se duce la un moment dat”, i-a spus Fulgy Robertei, în timpul live-ului de pe TikTok.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook