Se spune că ploșnițele nu transmit agenți patogeni, însă ne fac viața un calvar. Cum scăpăm de ei.
Ploșnițele v-au invadat casa? Cele mai bune trucuri pentru a le veni de hac pentru totdeauna
Îi vedem peste tot, de la tocurile ferestrelor, haine sau oriunde în casă și ne enervează cumplit, mai ales din cauza mirosului neplăcut pe care-l lasă în urmă. Nimeni nu știe cu adevărat de unde vin și de ce nu pleacă, dar specialiștii spun că sunt atrași de fructe și legume, mai ales banane, mere și nuci. Mai mult, gândacilor urât mirositori le place mult căldura, iar în timpul iernii se ascund.
Pași importanți pentru a scăpa de ploșnițe
Un prim pas care trebuie făcut pentru a nu trece prin calvarul gândacilor urât mirositori este să aveți grijă să nu aveți fisuri în plase ferestrelor sau tocurile geamurilor. Pentru că ploșnițelor le place mult lumina soarelui, v-ar fi de folos dacă ați înlocui becurile din exterior cu lămpi cu vapori de sodiu, care se spun că nu le sunt pe plac.
Atenție și la blaturile și podelele din locuință care nu trebuie să fie umede, dar și la țevi sau scurgeri care nu trebuie să fie înfundate. Nu lăsați alimentele pe masă, ci depozitați în recipiente închise. Și, sub nici o formă nu lăsați gunoiul în casă.
Oțetul alb vă sare în ajutor
Dacă ați făcut toate aceste lucruri și totuși gândacii nu vor să vă lase să trăiți liniștiți, apelați la o soluție salvatoare. Amestecați bine 2 căni cu apă fierbinte cu 1 cană cu oțet alb și o jumătate de cană cu detergent de vase. Puneți într-un recipient cu pulverizator și dați direct pe ploșnițe. E garantat că din acel moment nu vă vor mai deranja.
Fixativul îi amețește
Și fixativul vă poate fi de folos pentru a distruge gândacii mirositori. Odată ce veți pulveriza fixativ pe ei, aceștia se vor simți paralizați. În locul unde sunt insectele, puneți apoi o găleată cu apă caldă și detergent de vase și veți constata că ploșnițele, amețite, vor cădea acolo și vor muri. Și uleiul de neem îi distruge. Dați cu acest ulei pe uși, ferestre, figuri în pereți și chiar în fundația casei. Veți constata că se vor rări tot mai mult, până vor dispărea definitiv.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook