Gérard Depardieu, audiat în condiții speciale pentru procesul de viol

Dată fiind starea actorului, Gérard Depardieu va fi audiat în condiții speciale în procesul de viol care începe în cursul zilei de azi. Este vorba despre un proces în care starul de cinema este acuzat de agresiuni sexuale. Procesul va începe la ora 13:30, la Secția Penală a Tribunalului din Paris, cu actorul prezent în fața judecătorului. Se preconizează că va dura până marți, 25 martie. Actorul riscă până la 5 ani de închisoare și o amendă de 75.000 de euro.
Două femei, una asistent de regizor și alta scenografă, îl acuză pe actor că le-ar fi agresat sexual pe platoul de filmare al filmului „Les volets verts” de Jean Becker, în 2021.
Prima povestește că septuagenarul i-ar fi atins „de mai multe ori fundul și sânii”. A doua îl acuză pe Gérard Depardieu că i-ar fi spus „vorbe obscene” și că i-ar fi „mângâiat talia și abdomenul până la sâni” în timp ce se afla „prinsă între picioarele” actorului. Aceasta a mai spus că agresiunea s-ar fi încheiat după intervenția bodyguard-urilor actorului.
Pe lângă femeile care îl acuză pe actor în instanță, Anouk Grinberg, actriță în același film, a denunțat „mizeriile de dimineața până seara” din partea actorului. Este de menționat că Gérard Depardieu a negat acuzațiile în timpul reținerii sale din aprilie anul trecut.
Având în vedere starea celebrului actor, procesul a fost modificat pentru a-i permite lui Depardieu să-i facă față în ciuda stării de sănătate afectate.
Acest proces de viol trebuia să înceapă pe 28 octombrie anul trecut, dar a fost amânat din cauza stării de sănătate a actorului. Conform avocatului lui Gérard Depardieu, acesta a suferit un quadruplu by-pass coronarian și, în timp ce se confrunta și cu diabetul, boală care, pe fondul stresului cauzat de procedura judiciară iminentă, s-a agravat.
Între timp, o expertiză medicală a concluzionat însă că actorul este apt să se prezinte în instanță. „Cardiopatia sa este stabilă” și diabetul său „foarte bine controlat”, arată sursele Franceinfo. În schimb, expertiza a recomandat ca audierea să se desfășoare în condiții speciale. Astfel, în timpul procesului în care este acuzat de viol, Gérard Depardieu va fi audiat altfel decât alți inculpați. Ziua de audiere nu va depăși șase ore și va fi întreruptă de „pauze regulate pentru gustări după trei ore”. Mai mult, actorul va avea acces și la o cameră de odihnă pentru a fi examinat de medic, precum și la toalete private. Parchetul a anunțat că eventualele ajustări vor fi detaliate luni după-amiază.
Procesul lui Gérard Depardieu pentru agresiunile sexuale comise pe platoul de filmare al filmului „Les volets verts” începe luni după-amiază, la ora 13:30, șa Secția Penală a Tribunalului din Paris.
Actorul se va confrunta cu cele două femei care l-au dat în judecată: prima, Amélie, în vârstă de 54 de ani, era scenografă. Ea a depus mărturie cu fața descoperită în paginile ziarului Mediapart. A doua, în vârstă de 34 de ani, lucra ca asistent de regie pe platoul lui Jean Becker, în 2021.
„Dosarul este solid”, spun avocatele părților civile, intervievate de presă. Victimele au însă și temeri.
„Ea se teme de posibile incidente procesuale care ar putea duce la amânarea dosarului”, a spus Carine Durrieu-Diebolt, avocata decoratoarei. Între timp, avocatul lui Gérard Depardieu, Jérémie Assous, a declarat că vor veni mai mulți martori care vor contrazice acuzațiile femeilor. Se preconizează că procesul de viol va dura până marți, 25 martie.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook