Gheorghe Turda a declarat că a citit o carte despre Nostradamus și de acolo a înțeles când se va încheia conflictul dintre Rusia și Ucraina. Artistul e pasionat de profeţiile lui Nostradamus. El deține în bibliotecă o carte valoroasă din care a aflat, din timp despre pandemie, dar şi despre război.
„Am o carte, Nostradamus, am cumpărat-o cu mari sacrificii din Franța în anii 1980, am tradus-o, și știam toate treburile astea cu pandemia și războiul. Părerea mea despre acest război e că în Săptămâna Mare, de Paște, se va finaliza. Pentru că Putin este un credincios. El deja s-a compromis în fața lumii.
Nu știu dacă își va cere chiar scuze, dar o să oprească acest război în Săptămâna Mare. Va fi ca o înfrângere, dar pentru ca el primează credința, o să demonstreze lumii prin asta că e un ortodox convins”, a declarat Gheorghe Turda la România TV.
Cum a devenit Gheorghe Turda general de brigadă
Gheorghe Turda este unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți interpreți de muzică populară din România. În 1991 i-a fost conferit gradul de locotenent-colonel onorific, ca recunoaștere a meritelor sale artistice. În anii 1994-1997, s-a implicat, în calitate de colonel, tot mai mult în viața artistică a celor ce-și desfășoară activitatea în armata și poliția română, precum și în armată în calitate de colaborator cu alte atribuții.
Din 1 decembrie 2008, prin decret prezidențial, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă. Gheorghe Turda a rămas văduv de peste 10 ani şi are o relaţie bună cu fetele lui, Anca Ioana şi Elena Voichiţa.
Profețiile lui Nostradamus nu l-au salvat de Covid-19
Din aceeași carte, celebrul artist a aflat și despre venirea pandemiei de Covid-19. Acest lucru însă nu l-a ajutat să scape nevătămat. Așa cum bine știți, Gheorghe Turda a contactat virusul, şi a fost internat în spital. Acum, spune el, nu e chiar convins că a avut boala.
„Ei, normal că am ieșit pozitiv. Cine vrea și cine nu vrea iese pozitiv. Nu cred că am avut Covid-19, deși o să fac vaccinul care e nevoie să îl facem”, anunța Gheorghe Turda la Antena 3, anul trecut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook