În anii 2000 i-a înnebunit pe toți cu vocea sa incredibilă, dar o afecțiune gravă i-a luat această pasiune. Ce se întâmplă cu Ionuț.
Grea încercare pentru fiul lui Petrică Cercel. A fost considerat copilul minune al manelelor, dar acum e grav bolnav
A crescut cu muzica în suflet, dar fiul lui Petrică Cercel, plecat mult prea devreme din această lume, nu poate duce mai departe darul cu care s-a născut. În perioada anilor 2000, acesta a fost numit copilul minune al manelelor însă, la un moment dat, nu a mai putut cânta.
După ce a scos hituri după hituri, Ionuț a fost obligat să se oprească. Acesta are o problemă mare de sănătate care a pus capăt carierei sale vocale. Și mai grav e faptul că de patru ani, deși a umblat din doctor în doctor, nimeni nu a putut să-i spună de ce nu-și mai poate folosi timbrul vocal. Pe de altă parte, deși nu au venit cu nici o soluție, specialiștii au spus că boala lui nu are leac. Ionuț însă are credință în Dumnezeu și se roagă zilnic să revină pe scenă.
„Am devenit oficial compozitor pentru colegii de breaslă”
Până atunci însă, acesta compune piese extraordinare pentru colegii de breaslă și e convins că la un moment dat se va întâmpla o minune și cu el. „Am fost la mai mulți doctori, dar n-au știut să-mi dea un răspuns concret. Sunt conștient că Dumnezeu mă va aduce din nou pe scenă. (…)
Am devenit oficial un compozitor și compun foarte multă muzică și pentru mulți colegii de breaslă. Mă bucur că ceea ce fac are foarte mult succes”, a declarat Ionuț Cercel cu ceva timp în urmă.
Cu siguranță că Divinitatea îl ascultă și-i va îndeplini cea mai mare dorință. Uneori, e suficient să știi pur și simplu că nimeni și nimic nu te poate opri. Și atunci materializarea nu-i decât o chestiune de timp. Acum, însă, își plânge durerea pierderii tatălui său, care i-a fost un real sprijin.
Sursă foto: fanatik
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook