Guru relațiilor a căzut în păcat. Cezar Ionașcu, în mijlocul unui scandal amoros

Cezar Ionașcu, bărbatul care dădea lecții de fidelitate, a căzut în păcat și acum se află în centrul unui scandal amoros.
Cezar Ionașcu, tatăl a șase copii și soțul Oksanei de peste opt ani, părea să trăiască o viață de familie exemplară, promovând valorile tradiționale și cursuri de „masculinitate” care i-au adus mii de urmăritori și venituri pe măsură.
Însă, totul s-ar fi prăbușit când Oksana a descoperit că soțul ei ar fi implicat într-o relație extraconjugală cu o altă frumusețe din showbiz, al cărei nume nu a fost încă dezvăluit.
În loc să-și ceară iertare și să lupte pentru familie, Cezar Ionașcu s-a văzut liber să trăiască așa cum vrea alături de amantă. Iar gestul său ar fi șocat-o și mai mult pe Oksana, care ar fi ales să-l izgonească din locuința familiei din București, lăsându-l să-și asume consecințele infidelității.
Cezar Ionașcu, fost avocat de profesie, a construit un imperiu online bazat pe cursuri despre relații și masculinitate, predicând loialitatea, disciplina și respectul față de familie.
„Femeia deșteaptă nu cere, că bărbatul fuge”, spunea el la un moment dat. Cu o avere estimată la peste 3 milioane de euro și o comunitate de peste 25.000 de urmăritori pe Facebook, Cezar a fost un model pentru mulți până când propriile acțiuni i-au contrazis vorbele.
Cuplul, căsătorit din 2017, a trecut prin momente dificile și în trecut, dar acest scandal pare să fie cel mai grav test al relației lor. Cezar Ionașcu a fost cel care a atacat-o pe Delia Matache în mediul online, după ce îndrăgita cântăreață a mărturisit că nu își dorește copii.
Fost avocat și consultant în materie vestimentară pentru bărbați. Cezar Ionașcu a trăit o poveste de dragoste cu jurata de la emisiunea Te cunosc de undeva, Ozana Barabancea. În perioada în care au fost împreună, i-a oferit mult sprijin în procesul de slăbire.
Ozana Barabancea a slăbit spectaculos și a câștigat lupta cu kilogramele în plus datorită voinței sale, însă cel care a motivat-o în procesul de slăbire a fost fostul ei partener, Cezar Ionașcu. În 2017, Ozana Barabancea a suferit și o operație de micșorare a stomacului și și-a schimbat în totalitate obiceiurile.
Infidelitatea lui Cezar Ionașcu ar fi ieșit la iveală în timp ce Oksana Ionașcu se afla într-un retreat în Bali. În această perioadă, Ionașcu ar fi profitat de absența soției pentru a petrece timp cu o altă femeie, o persoană publică.
Greșeala fatală a fost o postare pe rețelele sociale în care Cezar apărea studiind o carte veche, într-un decor specific. La scurt timp, aceeași carte și același decor au fost surprinse într-o fotografie postată de presupusa amantă, doar că din alt unghi. Fanii și-au dat seama imediat din acele postări că ceva nu este în regulă, iar pentru Oksana a fost picătura care a umplut paharul.
Unii spun că mariajul lui Cezar Ionașcu cu Oksana s-ar fi destrămat de mult, la baza separării stând certurile dese și scandalurile care ar fi avut loc între cei doi soți. Bărbatul a avut și o primă reacție la acest scandal, dar nu a dorit să intre prea mult în subiect, explicând doar că mariajul său trece prin încercări.
„Suntem bine, slavă lui Dumnezeu! Firește, ca orice alt cuplu, avem suișuri și coborâșuri în această perioadă a Postului Mare, mai ales de natură spirituală.
Le voi încadra la capitolul încercări. Orice alte speculații, pe care le-am observat în această dimineață în spațiul public, la adresa mea și a familiei mele, sunt răuvoitoare și nefondate”, a mărturisit Cezar Ionașcu pentru o publicație.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook