Simona Ionescu / Redactor Șef

Iar au încurcat Bucureștiul cu Budapesta! „Rugați-l pe Papă să dea un share location de pe telefonul său”

Iar au încurcat Bucureștiul cu Budapesta! „Rugați-l pe Papă să dea un share location de pe telefonul său”
Un cotidian de talie internațională a făcut o  gafă de zile mari. Jurnaliștii americani au încurcat Bucureștiul cu Budapesta, așa cum și alții au mai făcut-o până acum. Au scris că papa Francisc a vizitat România pentru șapte ore. În realitate, Sanctitatea Sa a fost la Budapesta, apoi în Slovacia.

Circa 75.000 de persoane l-au întâmpinat cu bucurie pe Papa Francisc, la Budapesta, duminică, 12 septembrie. Evenimentul a captat atenția presei pentru că Suveranul Pontif  făcea prima deplasare după operația suferită la colon.

Însă, cotidianul New York Times a încurcat Bucureștiul cu Budapesta.

Iar au încurcat Bucureștiul cu Budapesta!

Papa Francisc, șapte ore la București. Asta au scris jurnaliștii de la celebrul cotodian. În textul de pe pagina de Facebook a publicației New York Times se arată că „vizita de șapte ore în România” este prima făcută de Suveranul Pontif după operația suferită la colon.

Internauții s-au grăbit să îi corecteze. Au scris sute de reacții și comentarii ironice.

„Data viitoare, rugați-l pe Papă să dea un share location de pe telefonul său”, se arată într-un comentariu postat de un cititor.

„Budapesta – Ungaria, București – România”, sau „Dragă New York Times! E foarte trist. Budapesta, Ungaria, aici a fost Papa!”. Sunt câteva din sutele de mesaje publicate de cititorii nemulțumiți.

Greșeala a fost înlăturată

Greșeala a fost înlăturată în articolul de fond, dar după 16 ore de la publicare. Papa a vizitat Budapesta, pe 12 septembrie 2021, cu ocazia Sfintei Liturghii de încheiere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional. În perioada 12 – 15 septembrie 2021, Pontiful merge în Slovacia. În program sunt anunțate vizite în orașele Bratislava, Prešov, Košice și Šaštin.

Confuzia dintre Budapest și Bucharest (denumirea în engleză a Bucureștiului) este una frecventă. În timp, a devenit un cunoscut subiect de anecdote. Expresia „Good evening, Budapest!” a fost rostită, începând cu anii 1990, de mai mulți artiști pop sau lideri de formații rock care au concertat în București.

În 2015, un ministru a ajuns din greșeală la Budapesta, în loc de București. Uite așa a ratat prezența la o cupă mondială de dans care se desfășura în capitala României.

În această vară, cu prilejul Euro 2020, Budapesta a fost confundată cu Bucureștiul pe site-ul UEFA. Sunt doar câteva exemple.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre