Simona Ionescu / Redactor Șef

Important pentru românii care merg în Spania! S-au schimbat reguli legate de Covid

Important pentru românii care merg în Spania! S-au schimbat reguli legate de Covid
În Spania, situația se complică pe zi ce trece. Noile cazuri diagnosticate cu coronavirus în zona metropolitană din Barcelona (Catalonia) au cunoscut o revenire semnificativă în ultimele 12 zile, crescând de patru ori, scrie El Pais. În Murcia, Andaluzia și Aragon s-a introdus purtarea măștii obligatorii chiar și în spațiu liber.

Guvernul local din regiunea Andaluzia a introdus marți, 15 iulie, un pachet de măsuri menite să oprească răspândirea coronavirusului în comunitate, cea mai importantă fiind obligația de a purta mască permanent, atât în ​​spații deschise, cât și în spații închise și indiferent dacă se poate menține sau nu distanța fizică de 1,5 metri. Informațiile sunt furnizate de site-ul ziarulromanesc.es

Noile măsuri au intrat în vigoare și se aplică și pe plaje și la piscine, unde lumea trebuie să poarte maști. Amenda, în caz de nerespectare, este de 100 de euro. Excepții fac doar copiii sub 6 ani și persoanele care prezintă scutire de la medic.

Aceste măsurile se aplică deja și pentru turiști:

Plaje și bazine

Este obligatorie utilizarea măștii, atât la plajă, cât și pentru plimbări de-a lungul țărmului, astfel încât siguranța să fie garantată „atunci când se întersectează oamenii”, a explicat Aguirre, ministrul Sănătății din Andaluzia, citat de ziarulromanesc. Se permite scoaterea măștii la intrarea în apă și în timp ce stai în umbrelă, atât timp cât oamenii adunați sunt din același grup și există o distanță de siguranță cu alte grupuri.

Restaurante și baruri

Atât în ​​interiorul unităților, cât și pe terase, ordinul stabilește că masca nu va fi obligatorie, în timpul mâncatului sau băutului. Dar este obligatorie atunci când nu se consumă și când întâlnirile din baruri și restaurante sunt formate din persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Sporturi

De asemenea, va fi obligatorie purtarea unei măști, dar cu excepții. Acesta va fi cazul practicării sportului individual în aer liber, caz în care nu va fi necesară utilizarea acestui element de protecție, precum și în sporturile de grup în care practica sa este incompatibilă cu masca.

Transport

Masca este obligatorie, în continuare, în mijloace de transport aerian, maritim, autobuze sau trenuri. De asemenea, în transportul public și privat complementar de călători cu vehicule cu până la nouă locuri, inclusiv șoferul, în cazul în care ocupanții turismului nu locuiesc împreună în același domiciliu.

Înmormântări

Executivul a hotărât să limiteze din nou capacitatea la înmormântări după ce s-a descoperit că acestea „au fost poarta către noi focare”, așa cum s-a întâmplat în cea înregistrată la Belicena (Granada) și care a provocat deja 55 de infecții. Astfel, începând de marți, doar 25 de persoane vor fi permise, cel mult, la funeralii desfășurate în aer liber (față de 60, până acum) și 10 în spații închise (30, acum).

Foto: ziarul romanesc/facebook

Cele 6 recomandări ale specialiștilor pentru a fi în formă

Află cine este cel mai bogat om din lume, deși a pierdut 8 miliarde de dolari!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre