Simona Ionescu / Redactor Șef

Doliu în TVR. A murit șefa divertismentului

Doliu în TVR. A murit șefa divertismentului
Una dintre cele mai iubite vedete ale TVR, realizator a zeci de emisiuni în Departamentul Divertisment, redactor-șef, producător delegat, a murit la vârsta de 81 de ani.

Ioana Bogdan, cunoscuta realizatoare de emisiuni la TVR, a murit la vârsta de 81 de ani. A fost reporter, redactor, realizator a zeci de emisiuni în Departamentul Divertisment, apoi redactor șef, producător delegat și director editorial la TVR Media.

A lucrat alături de celebrul Tudor Vornicu și pentru Cerbul de Aur

A murit Ioana Bogdan, șefa divertismentului TVR

De asemenea, Ioana Bogdan a realizat extraordinarele Magazine, alături de o altă personalitate a televiziunii, Tudor Vornicu, precum și a emisiunilor Punct-Contrapunct, Meridian, care le-au adus bucurie telespectatorilor până în anul 1989. Șefa divertismentelor din TVR, Ioana Bogdan a lucrat și la Cerbul de Aur, de la începuturile festivalului și până în ultimii ani de după Revoluție. Potrivit informațiilor oferite de mariustuca.ro, a fost prezentă și la primele organizări al Eurovision.

Ioana Bogdan a reușit să le aducă românilor cele mai frumoase Revelioane

Cele mai frumoase Revelioane, care le-au adus zâmbetul pe buze românilor au fost realizate tot de Ioana Bogdan. Erau momentele mult așteptate în care telespectatorii se distrau alături de artiștii preferați, de la Amza Pellea și Toma Caragiu la Dem Rădulescu și Ștefan Bănică.

Nu lipsea nici extraordinara trupă de balet condusă de Cornel Patrichi și cei mai buni cântăreți de muzică ușoară, populară și de petrecere. După aflarea veștii triste, prietenii artiști au reacționat imediat. Printre cei care au transmis mesaje tulburătoare s-a numărat și Nicu Alifantis, care a mărturisit că „îi datorez enorm” Ioanei Bogdan.

„Mulțumesc Ioana pentru tot, o să-mi fie dor de tine”

Nicu Alifantis, mesaj pentru Ioana Bogdan

„Ne-a părăsit doamna Ioana Bogdan, o personalitate deosebit de importantă a Televiziunii Române. Îi datorez enorm și am colaborat permanent cu domnia sa din 1975. Mulțumesc, Ioana pentru tot, o să-mi fie foarte dor de tine. Dumnezeu să te odihnească-n pace!”, este mesajul postat de cântărețul Nicu Alifantis pe pagina sa de Facebook.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre