Media a relatat pe larg vizita la Bucuresti a lui M.S.Gorbaciov, cu prilejul lansarii ziarului « Puterea », pentru ca prezenta celui ce a marcat viata politica a sfarsitului de secol XX – nu poate trece neobservata.
Atat eu, cat si fostul presedinte Emil Constantinescu, am fost invitati la dejunul oferit de organizatori, la restaurantul “Casa di David”, cat si la festivitatea de lansare a ziarului si la conferinta de presa, organizate, in aceeasi seara la Clubul Diplomatic.
Inaintea expunerii oaspetelui in fata ziaristilor – eu si presedintele Emil Constantinescu am prezentat scurte cuvinte de salut.
a) In interventia mea, am tinut, in primul rand, sa subliniez rolul lui M.S.Gorbaciov si a actiunii sale privind “Perestroika“ si “Glasnosti” in URSS, inf luenta lor asupra desfasurarii proceselor care au schimbata fata lumii – nu doar in Europa de Est ci pe plan universal. Am citat aprecierea facuta de poetul Evghenii Evtusenko in interventia rostita la Forumul Mondial Politic de la Torino din 2005, in prezenta multor personalitati politice – care in 1989 au jucat un rol de prim-plan – si care a sintetizat cel mai bine locul si rolul lui M.S.Gorbaciov. El a spus ca “ prin programul sau Perestroika, M.S.Gorbaciov, a incercat sa salveze URSS. Nu a reusit! In schimb, el a contribuit la incetarea razboiului rece si la salvarea pacii mondiale. De aceea, pe merit, a primit premiul Nobel pentru pace”.
b) In al doilea rand, am tinut sa arat netemeinicia unor afirmatii privind faptul ca “la Malta s-ar fi decis soarta Romaniei si a lui Ceausescu”, sau ca, “Bush i-ar fi dat mana-libera lui M.S.Gorbaciov, in acest sens”. E o maniera simplista, primitiva de abordare a problemelor, fara legatura cu realitatea. Bush si Gorbaciov nici nu au abordat, in vreun fel, situatia din Romania. Nici nu l-au pomenit pe Ceausescu ! Ei nu au abordat nici macar tema Germaniei (si nici nu-si puteau permite, tinand seama de reticientele exprimate public de reprezentantii Angliei si Frantei – Margaret Thatcher si Fr.Mitterand – privind ideea unificarii celor doua Germanii). In discutia cu Bush, Gorbaciov s-a referit la desfasurarea proceselor privind Perestroika in URSS, fara a se referi la procesele din celelalte tari. Discutiile s-au axat, mai ales, pe masurile de securitate si dezarmare si pregatirea acordului START 1, care s-a semnat de catre cei doi la inceputul anului 1991.
La discutiile cu jurnalistii de la Bucuresti, Gorbaciov a evidentiat pozitia URSS de neamestec in treburile interne ale altora, urmare a deciziei politice de a renunta la “doctrina Brejnev” in spiritul careia URSS a invadat Cehoslovacia in 1968. El a si mentionat faptul ca i s-a reprosat de catre conservatorii din URSS ca “ar fi cedat tari ca Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, RDG “.
Dealtfel, si Ceausescu i-a reprosat ca nu a intervenit in Polonia si ca “a tradat socialismul”.
Replica lui a fost “ ce inseamna ca am cedat ? Adica, cui le-am cedat? Am respectat dreptul popoarelor respective, suverane ca sa-si decida singure soarta!”
c) In al treilea rand am subliniat netemeinicia incercarii unora, contrar tuturor evidentelor de a sustine ca “noi (FSN, Iliescu) am fi solicitat interventia armata a URSS, impotriva diversiunii teroriste declansate in seara de 22 decembrie 1989, cu scopul evident al impiedicarii aparitiei unei noi structuri de putere”.
In schimb se stie ca, in ziua de 24 decembrie 1989, secretarul de stat James Backer s-a adresat oficial conducerii URSS cu sugestia ca SUA n-ar obiecta daca URSS, respectiv Tratatul de la Varsovia, ar interveni militar in Romania pentru a stopa varsarea de sange. Ministrul de Externe al URSS a respins categoric aceasta sugestie (ca si adjunctul sau Aboimov, in convorbirea cu Ambasadorul american Matlock). Iar la 26 decembrie 1989, Gorbaciov – aflat la “Congresul Poporului din URSS” a raspuns ziaristilor :” Nici romanii nu ne-au cerut asa-ceva, iar noi am decis sa renuntam la “doctrina Brejnev”.
Si intr-adevar, nu numai in Romania, dar in tari in care se gaseau trupe sovietice (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, RDG) precum se stie, acestia nu s-au amestecat in procesele care au avut loc. Atunci, ce ratiune ar fi avut sa nu respecte aceasta regula in Romania? Iar, speculatiile pe seama rolului “turistilor din URSS – agenti KGB deghizati” – sunt de-a dreptul ridicole ! Isteria intretinuta artificial de catre unii, pe aceasta tema, nu are nici-un temei, iar asemenea obsesii maladive ne aduc doar daune de imagine, sunt adevarate diversiuni mediatice. Ele sunt subordonate actiunii generale de contestare si de denigrare a Revolutiei Romane si a celor ce au jucat un rol activ, asumandu-si atunci si riscuri si raspunderi. Aceasta exprima lipsa de respect fata de poporul roman si fata de un moment istoric din evolutia sa.
d) S-a fabulat pe seama relatiilor mele personale cu Gorbaciov; cum ca ne-am fi cunoscut din studentie, ceea ce nu corespunde adevarului. Este adevarat ca eu am facut o parte din studiile universitare la Moscova in perioada 1950-54 la Institutul Energetic, in specialitatea hidroenergetica. In acelasi timp, Gorbaciov era student la drept, la Universitatea Lomonosov, din Moscova. Nu am avut prilejul sa ne intalnim, sa ne cunoastem nici in timpul studentiei.Nici dupa ! Altminteri, ce motiv as fi avut sa nu recunosc acest lucru?
Eu am avut un coleg, de grupa, chiar din China – Li Peng – care, peste ani, a devenit ministru al Energiei si Apelor si apoi, premier al Chinei. L-am intalnit de cateva ori, dupa 1989, atat in Romania cat si in China – inclusiv in 2008 – cand am fost invitat si am vizitat cea mai mare hidrocentrala din lume, pe fluviul Yang- Tse, la proiectarea si executarea careia, Li Peng a fost implicat nemijlocit.
In schimb, dupa cum spuneam, cu Gorbaciov nu am avut prilejul sa ma intalnesc, inainte de 1989. Dar, zvonurile care circulau pe aceasta tema, se pare ca au fost luate in seama, de conducerea de atunci. Pentru ca, printre altele, in 1987, cu prilejul vizitei lu Gorbaciov in Romania, am primit “sarcina de partid” , transmisa de la Cabinetul tovarasului Bobu – sa ma deplasez la Timisoara, “pe unele teme de propaganda tehnico-stiintifica” (ideea era, probabil, ca sa lipsesc din Bucuresti, in zilele vizitei lui Gorbaciov; pentru ca, dupa aceea, nimeni nu m-a mai intrebat ce am facut la Timisoara ! Ce pericol puteam prezenta eu – un modest director de Editura? Dar aceasta reflecta starea de spirit, de suspiciune generala, care domnea atunci!).
Prima mea convorbire telefonica cu Gorbaciov a avut loc in ziua de 27 decembrie 1989, in timp ce eram in prima reuniune cu cei 39 membri ai CFSN, dupa incetarea diversiunii armate. Atunci, Gorbaciov a tinut sa ne felicite pentru victoria Revolutiei Romane, sa ne transmita un mesaj de solidaritate si sa ne anunte vizita pe care urma sa o efectueze Ministrul de Externe, Sevarnadze (care a si avut loc in luna ianuarie 1990).
Prima noastra intalnire a avut loc la Moscova, in iunie 1990 cu prilejul Reuniunii Consiliului Politic al Tratatului de la Varsovia (la nivel de presedinti si prim-ministri) – unde tema centrala a devenit luarea de masuri pentru incetarea activitatii Tratatului – aceasta s-a semnat un an mai tarziu, in iunie 1991, la Praga. Atunci s-a semnat documentul de dizolvare a Tratatului de la Varsovia. Atunci, Gorbaciov nu a participat. Din partea URSS, documentul a fost semnat de vicepresedintele Ianaev, cel care peste doua luni avea sa conduca puciul impotriva lui Gorbaciov.
Cu Gorbaciov ne-am mai intalnit in noiembrie 1990, la Paris la summitul european, Conferinta pentru Securitate si Cooperare Europeana care marca schimbarile cruciale petrecute pe continentul european si prin documentul sau final “Charta de la Paris” marca incetarea razboiului rece si institutionalizarea procesului CSCE.
In ultimii ani, ne-am mai intalnit la cateva reuniuni internationale – la prima Reuniune a Clubului de la Madrid – inaugurat de Presedintii Clinton si Gorbaciov si fostul Presedinte al Braziliei, Fernando Cardoso, in prezenta Regelui Spaniei; la Reuniunea de la Torino, in 2005, a Forumului Politic Mondial, co-prezidata de fostul Presedinte Mihail Gorbaciov si de fostul Premier al Italiei – Andreotti; la Reuniunea aceluiasi Forum, in 2007, la Budapesta.
e) In interventia mea am tinut sa subliniez ca nu ne este benefica noua, ca tara, intretinerea unei atmosfere de suspiciuni si de neincredere fata de Rusia, exacerbarea unor sensibilitati istorice binecunoscute. Asemenea sechele ale istoriei exista in relatiile dintre toate statele europene. Unii, insa, stiu sa le gestioneze mai bine. Cel mai bun exemplu l-au oferit Franta si Germania, care dupa al II-lea razboi mondial, au stiut sa treaca peste litigiile si sensibilitatile cunoscute si sa faca din promovarea relatiilor de cooperare bilaterala activa – axa dezvoltarii noilor relatii din Europa, pe care s-a construit Uniunea Europeana.
Si in relatiile cu Rusia, unele state europene – nu doar Germania, Franta, Anglia, Italia sau Finlanda – dar si unele state din apropierea noastra, ca Polonia, Cehia sau Ungaria, stiu sa treaca cu mai multa abilitate peste unele sensibilitati si sa dezvolte relatii, mai ales economice – benefice pentru tarile respective.
Ar trebui sa invatam din experienta altora si, pe acest plan, sa gestionam mai bine relatiile noastre cu vecinii din Est.
Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/2010/04/17/mihail-gorbaciov-la-bucuresti/
