Simona Ionescu / Redactor Șef

Ion Iliescu e la pat și grav bolnav? Fostul președinte rupe tăcerea

Ion Iliescu e la pat și grav bolnav? Fostul președinte rupe tăcerea
După o perioadă în care nu s-a mai auzit nimic despre fostul președinte al României, Ion Iliescu rupe tăcerea. Ce se întâmplă cu acesta.

Cu puțin timp în urmă, Serviciul de Protecție și Pază a împlinit 33 de ani de la înființare. Printre cei care au transmis un mesaj de felicitare s-a aflat și Ion Iliescu.

Ion Iliescu nu a mai postat nimic pe blogul său din 6 februarie, de când a dispărut academicianul Răzvan Theodorescu. Recent, fostul președinte al României a vorbit despre importanța Serviciului de Protecție și Pază, la 33 de ani de la înființare.

„Să ne amintim rolul său esențial în a asigura siguranța națională a democrației noastre, fără a-l personaliza”

„Se împlinesc 33 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază, un pilon al democrației românești. Democrația înseamnă o construcție nu doar civică sau socială, ci și instituțională. Rețeta democrației este nepersonalizarea structurilor instituționale sau a formelor de putere.

Tocmai de aceea, cu ocazia acestei aniversări a Serviciului de Protecție și Pază, este important să ne amintim rolul său esențial în a asigura siguranța națională a democrației noastre, fără a-l personaliza, și să înțelegem că are, instituțional, o contribuție egală cu a altor structuri în a asigura echilibrul și evoluția societății noastre, modelată după aspirații occidentale.

„Le mulțumesc că sunt un pilon important în definirea normalității și siguranței României”

Sunt 33 de ani de tradiție în educația militară și în sprijinirea sferei civice, și tot atâția ani în care am colaborat impecabil cu reprezentanții acestei instituții. Faptul că avem un stat aliniat standardelor europene în privința morfologiei sistemelor de apărare este și rezultatul misiunilor interne și externe ale SPP. Le urez angajaților SPP succes în activitatea lor și le mulțumesc că sunt un pilon important în definirea normalității și siguranței României!”, a scris Ion Iliescu.

Premierul Nicolae Ciucă: SPP a contribuit la credibilitatea și siguranța României

În cursul zilei de duminică , 7 mai, și  prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la înființarea Serviciului de Pază și Protecție (SPP).

Nicolae Ciucă a precizat că SPP a contribuit la credibilitatea și siguranța României, mulțumindu-le, în același timp, profesioniștilor din această instituție pentru munca lor.
Cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la înființarea acestui serviciu, prim-ministrul Nicolae Ciucă a recunoscut contribuția profesioniștilor din această organizație, afirmând că aceștia și-au îndeplinit misiunile cu deplină responsabilitate, ceea ce a contribuit la creșterea credibilității și securității României.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre