Irinel Columbeanu nu duce lipsă de pretendente chiar dacă nu mai e milionarul de altădată. Ba chiar a fost cerut și în căsătorie! Chiar și așa, Irinel a mărturisit că nu mai are de gând să se căsătorească cu cineva dintr-un singur motiv: nu vrea să o supere pe fosta soție, Monica Gabor și nici pe fetița lor, Irina.
Se apucă să scrie încă o carte
Chiar dacă azilul i-a schimbat radical viața, Irinel Columbeanu spune că îi este bine în acest loc, pentru că și-a găsit liniștea. Pe de altă parte însă, el nu și-a pierdut speranța că lucrurile la un moment dat se vor schimba în bine. Până atunci însă, fostul milionar de la Izvorani s-a gândit să „folosească timpul liber pe care-l am aici din belșug” și să mai scrie o carte. Vrea să fie o continuare la „trilogia mea Istoriile unui vehement”. Va numi cartea: „Apusul”.
A câștigat din vânzarea cărților 10.000 de euro
Chiar dacă se aștepta la ceva mai mult, din cărțile pe care le-a scris și le-a vândut, Irinel Columbeanu a mărturisit că a câștigat suma de 10.000 de euro. Banii i-a folosit pentru a-și plăti chiria în apartamentul unde locuia și pe alte necesități. Dar speră că, dacă acest nou volum se va vinde așa cum trebuie, atunci va putea să aibă câteva luni liniștite, fără grija zilei de mâine.
Are pretendente și din România, dar și din SUA
La capitolul dragoste, Irinel Columbeanu se laudă că nu-i merge rău, chiar dacă acum este în altă lume. Însă fostul afacerist nu mai vrea să se încurce într-o relație oficializată la Starea Civilă. Fostul milionar spune că sunt femei și din România și din SUA care l-ar vrea de bărbat, ba chiar a avut loc și o cerere în căsătorie. Dar nu mai vrea să se încurce și să încurce pe cineva, pentru că s-ar supăra și Monica și fetița lor, Irina.
„Am câteva pretendente și din România și din USA, care corespund standardelor mele”, a declarat acesta pentru Cancan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook