Simona Ionescu / Redactor Șef

Iubita lui Cătălin Scărlătescu are probleme de sănătate. Doina Teodoru face față cu greu situației

Iubita lui Cătălin Scărlătescu are probleme de sănătate. Doina Teodoru face față cu greu situației
Artistă foarte apreciată, Doina Teodoru e implicată în tot felul de proiecte. De aici au început să apară și problemele de sănătate ale iubitei lui Scărlătescu.

Pusă mereu pe glume, iubita lui Cătălin Scărlătescu a recunoscut că trece prin momente grele. Doina Teodoru suferă de sindromul burnout din cauza programul foarte încărcat pe care îl are.

Iubita lui Cătălin Scărlătescu a vorbit recent despre problemele de sănătate. Doina Teodoru a mărturisit că a ajuns să se confrunte cu sindromul burnout, întrucât muncește din greu pentru serialul „Camera 609, Lasă-mă, îmi place”, difuzat de Antena 1 dar și repetițiile de la teatru. Actrița petrece foarte puțin timp acasă, e cumplit de obosită și din acest motiv nu mai reușește nici să doarmă.

„Eu simt o greutate în spate, e ca un sac pe care nu mai pot să-l car, mă doare foarte tare spatele”

„Când ajung acasă de la serial abia reușesc să mă scot din haine, să fac un duș și să mă culc. De aici și burnout. E o perioadă în care nu ai timp să te recuperezi, din care îți cam dai somnul peste cap și trebuie să dai randament în fiecare zi.

Doina Teodoru, în Camera 609, Lasă-mi îmi place

Eu simt o greutate în spate, e ca un sac pe care nu mai pot să-l car, mă doare foarte tare spatele. Sunt atât de obosită încât nu mai pot să adorm, deși am puține ore de somn. Am început să iau niște pastiluțe din plante pentru somn, mă ajută. Chiar dacă dorm puține ore, mă odihnesc!”, a mărturisit Doina Teodoru, la XNS.

„E un schimb de energie, iar eu mă încarc mult la teatru”

Chiar dacă se simte epuizată și trage de ea, Doina spune că ține totul în frâu și e extrem de bucuroasă atunci când vede rezultatele muncii sale. „Nu m-aș duce până în depresie! Te încarci și din rezultate, adică roadele sunt pe măsură. Mai reușesc și eu să văd câte un episod din serial și îmi place foarte mult ce iese, e foarte frumos. La spectacole te încarci când vezi publicul că e atât de fericit, e acolo cu tine și trăiește povestea cu tine. E un schimb de energie, iar eu mă încarc foarte mult la teatru”, s-a destăinuit iubita lui Cătălin Scărlătescu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre