Proiectul poartă denumirea de Open Universe, iar Iwaya Giken lucrează la acest concept de mai bine de șapte ani.
Potrivit președintelui companiei, Keisuke Iwaya, primele bilete urmează să fie vândute pentru prețul de 24 milioane de yeni/bucată, adică aproximativ 165.000 de euro. „Sper ca, într-o zi, călătoriile în spațiu cu balonul să fie posibile la un preț de aproximativ un milion de yeni (aproximativ 6800 de euro)”, a declarat acesta în 2022 pentru Japan Forward.
Cum arată capsula spațială
Capsula spațială are un diametru de 1,5 metri, geamuri foarte mari care-i va ajuta pe turiști să aibă o plimbare pe care n-o vor uita niciodată, datorită imaginilor care li se vor derula prin fața ochilor și e rezistentă la schimbări de temperatură și presiune.
Balonul care va ridica capsula este din plastic și va fi umplut cu atât de mult heliu încât pasagerii vor ajunge la o înălțime de 25 de kilometri, în stratosferă. O altitudine de la care vor putea să vadă, spun specialiștii, curbura pământului. După ce Pământul va fi văzut în toată splendoarea lui, capsula va coborî spre sol.
Primul test cu echipaj a fost realizat anul trecut
Compania a făcut primul pas în anul 2018, când a trimis la o altitudine de 28 de kilometri pești tropicali. Aceștia au revenit pe pământ fără să aibă nici un fel de probleme. Ulterior, în 2021, o cabină fără pilot a fost trimisă la o altitudine de 25 de kilometri. Anul trecut a avut loc și primul zbor de testare cu echipaj uman, dar la o altitudine de 30 de metri, în orașul Soma, prefectura Fukushima.
Cei interesați pot să aplice pe site-ul proiectului până la 31 august
Doritorii de zboruri în spațiu vor putea să aplice pe site-ul proiectului până la data de 31 august, în scopul achiziționării de bilete. Primele plecări vor avea loc în decembrie. Vor fi selectate 30 de persoane, care vor trebui să facă față unui interviu online, urmând a fi selectate doar cinci persoane. Norocoșii vor decola din nordul Japoniei, din Hokkaido și se vor plimba aproape patru o: două ore de ascensiune, o oră de observare, apoi o oră de coborâre.s
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook