Așa cum am informat în cursul zilei de vineri, 7 august, Emanuel Gheorghe a fost luat din spitalul Elias și adus de polițiști în biroul procurorului de caz, de la sediul Parchetului București.
La intrarea în instituție, tânărul a spus reporterilor că îi mulțumește lui Dumnezeu că a scăpat cu viață, că altfel „mi se curăța mie viața”. Din acel moment a fost clar că Emanuel Gheorghe va încerca să convingă anchetatorii că e vorba de o legitimă apărare.
După audiere, procuorii au emis un comunicat de presă, în care precizează că suspectul este cercetat „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în timpul unui joc de noroc, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat victimei, un bărbat de 39 de ani, lovituri cu un obiect ascuțit, cauzându-i plăgi profunde, leziuni ce au impus transportarea victimei la spital, unde aceasta a decedat la scurt timp de la internare.
În cursul zilei curente (n.r. 7 august 2020), inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Precizăm faptul că măsurile dispuse reprezintă etape ale procesului penal, conform Codului de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul procurorilor criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care continuă ancheta.
Emanuel Gheorghe nu este recidivist și nu a mai fost cercetat pentru fapte ce ar fi constituit infracțiuni. Acest lucru va conta în viitorul proces, mai ales că apărătorul său va încerca să schimbe încadrarea din omor simplu în lovituri cauzatoare de moarte în scop de legitimă apărare.
Din mediul interlop au transpirat informații că, după înmormântarea lui Emi Pian la cimitirul Tudor Vladimirescu, se va întruni un stabor, iar „puștiul” va trebui să plătească o sumă colosală familiei defunctului, căci în funcție de asta vor curge și mărturiile. Informațiile au fost dezmințite de câțiva apropiați ai clanului Duduianu.
Și în cursul zilei de azi vor cânta lângă sicriul cu aer condiționat Florin Salam și Sorin Copilul de Aur și se vor face grătare, conform tradițiilor romilor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook