Cei care muncesc ocazional sau permanent în gospodăriile altor persoane au acum o lege a lor. Foarte important este faptul că legea aceasta stabilește cum vor fi plătite astfel de persoane.
Legea prestatorului casnic, așa cum se numește în documentele oficiale, ar urma să fie aplicată începând din ianuarie 2024. Potrivit legii, activitatea casnică este „activitatea ocazională, necalificată, desfășurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/ gospodăriile unei familii sau a/ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic”.
Prestatorul casnic va fi asigurat la sistemul public de sănătate
Legea nr. 111/2022, privind reglementarea activității prestatorului casnic e programată să se aplice din ianuarie anul viitor. Potrivit acesteia, prestatorul casnic va fi plătit prin tichete de activități de valoare fixă, care vor fi schimbate în bani. Plata se poate face și în contul bancar indicat de către prestatorul casnic prin platforma electronică.
Prestatorii casnici vor fi asigurați la sistemul public de sănătate, iar tichetele casnice vor fi supuse impozitului pe venit și contribuției la pensii. Pe de altă parte, angajatorii vor putea să le dea salariaților tichete pentru a plăti activitățile casnice, ca beneficii impozabile.
Prestatorul nu poate munci mai mult de 12 ore
Legea definește gospodăria ca fiind „totalitatea bunurilor imobile constând în clădirile cu destinație de locuință, anexele, curțile și grădinile acestora, precum și bunurile mobile utilizate în prestarea activităților casnice”. Prestatorul casnic cu vârsta între 16-18 ani nu poate munci mai mult de șase ore. Cei cu vârsta peste 18 ani pot lucra 12 ore, dar nu mai mult.
Potrivit legii, prestatorul casnic se poate ocupa de servicii de curățenie, respectiv igienizare, spălat, călcat rufe, dar și servicii de croitorie, de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire ori de supraveghere a beneficiarului casnic care este dependent. Beneficiarul nu va avea toate drepturile și obligațiile unui angajator și este obligat să păstreze confidențialitatea datelor personale. Tichetele vor fi atât pe suport electronic, cât și pe suport de hârtie.
Beneficiarii casnici și prestatorii casnici se vor înregistra în plaforma electronică
„Înregistrarea beneficiarilor casnici și prestatorilor casnici în platforma electronică şi crearea contului personal se poate face fie individual de către aceștia, fie prin intermediul personalului agențiilor pentru ocuparea forței de muncă”, se arată în HG-ul recent. Platforma va trebui să fie pusă în funcțiunea până la sfârșitul anului, altfel Legea prestatorului casnic nu va funcționa.
Valoarea unui tichet primit de angajatorul casnic este de 15 lei
Din suma brută de 15 lei cât este aferentă unui tichet, prestatorul casnic va plăti „impozit de 10%, și contribuție la pensii de 25% (doar că procentele nu se vor aplica pe valoarea din tichet, ci pe jumătate din valoarea respectivă). Practic, din suma brută de 15 lei aferentă unui tichet, cât a stabilit legiuitorul că va fi tichetul din 2024, prestatorul încasează o sumă netă de 12,375 lei”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook