Simona Ionescu / Redactor Șef

Liviu Vârciu, revoltă maximă în fața copiilor minori. „Un fel de Alcatraz…”

Liviu Vârciu, revoltă maximă în fața copiilor minori. „Un fel de Alcatraz…”
Celebru prezentator TV, Liviu Vârciu este și un tată model. Acesta e considerat unul din cei mai îndrăgiți bărbați din showbizul românesc și se mândrește mereu cu cei trei copii ai săi. El are o fiică de 21 de ani, dintr-o primă relație serioasă, dar și o alta, micuță, și un băiețel, din actuala relație.

Atent la dezvoltarea intelectuală a copiilor săi, Liviu Vârciu vrea ce e mai bun pentru ei, așa că i-a înscris la o școală nu departe de casă, tocmai pentru a se putea ocupa de ei și a nu pierde timp în traficul capitalei. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, vorba proverbului. În cazul de față, cu realitatea de pe șoseaua din zona Greenfield, care duce la școala din cartierul din zona pădurii Băneasa.

Liviu Vârciu, revoltă maximă în fața copiilor minori

„M-aș fi bucurat să fie aici directorul de vânzări de la Greenfield, primărița Sectorului 1, primarul Sectorului 2, al Sectorului 3, al Sectorului 4, primarul general,  sau să aibă și ei copiii la școală! Și să stea și ei așa cum stăm noi!  După care vorbeam așa, de la egal la egal!”,  a răbufnit Liviu Vârciu. S-a filmat în mașină, în timp ce duce copiii la școală, și e blocat în trafic. A surprins în imagini și coloana de mașini formată de părinții care, ca și el, au venit cu copiii la școală.

„Sau directorul de la Impact să vină aici, să stea cu noi, când mai vinde vreun apartament pe aici prin blocuri.  Am ieșit din cartier după o oră și 10 minute, 2 kilometri! (…) Noi stăm în cartierul îmbrățișat de pădure. Și de mașini”, a mai spus vedeta. Și coșmarul nu s-a încheiat cu dusul copiilor la școală. După-amiaza, când a revenit să-i ia acasă, a rămas, la fel, blocat în trafic.

„Nu s-a terminat. Stăm tot în Greenfield. E ora 16:30. Nu doar de dimineață. Un fel de Alcatraz. Toată lumea vine, nimeni nu mai pleacă. La fel, de 20 de minute mă chinui să ies din cartier, la ora 16:30.  Nu e normal, bă, nene, bă, nu e normal”, s-a revoltat prezentatorul TV.

Vedeta recunoaște că mai vrea un copil

Recent, Liviu Vârciu a mărturisit că viața de părinte este dificilă.  Cei doi copii pe care îi are cu Anda Călin sunt încă mici și necesită multă atenție. Totuși, îndrăgitul prezentator recunoaște că, deși el și aleasa lui sunt focusați pe creșterea Anastasiei și a lui Matei, are dorința unui al patrulea copil. „Fugitiv mă mai gândesc, am sclipiri, am o inconștiență și mai spun din când în când, dar atunci mi se schimbă doamna la față! Ca Schimbarea la Față, nu vă mint!

Liviu Vârciu și Anda Călin au împreună doi copii, Anastasia și Matei

Momentan ne e greu, copiii sunt mici, nu mai putem să mergem în diferite locuri, cu toate că îi mai lăsăm pe la mama, pe la soacră. În cursul săptămânii filmez, în weekend am eveniment, sunt cu ei seara, cât mai pot să îi prind acasă! Zic să mai treacă câțiva ani și poate, cine știe… Nu am închis încă maternitatea, adică este acolo!”, a declarat Liviu Vârciu într-un interviu mai vechi pentru ego.ro.

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre