Ofițerii de la Guardia di Finanza au urmărit trei containere suspecte până în portul Salerno din sud-vestul Italiei și au găsit 84 de milioane de pastile cu o valoare pe piața neagră de 1 miliard de euro (1,12 miliarde de dolari), ascunse în interiorul unor cilindri pentru hârtie tipografică, înalți de circa 6 metri. Ca să scoată pastilele, polițiștii au tăiat sulurile de pe cilindri cu fierăstraie electrice.
Anchetatorii au declarat că această captură reprezintă cel mai mare transport de droguri din lume. Pastilele de amfetamină purtau sigla “Captagon”, care “distinge drogul Jihadului ”. Ele urmau să ajungă la un clan de traficanți din Napoli, potrivit declarației unor surse din Poliție.
„Este cunoscut faptul că ISIS / Daesh își finanțează activitățile teroriste în mare parte cu traficul de droguri sintetice, produse majoritar în Siria, țară care a devenit principalul producător mondial de amfetamine în ultimii ani”, spune Poliția.
Potrivit DEA (US Drug Enforcement Administration), ISIS folosește pe scară largă aceste medicamente în toate teritoriile peste care își exercită influența și controlează vânzările.”
“De asemenea, grupul este capabil să producă cu ușurință cantități mari de medicamente sintetice pentru a le vinde pe piețele din toată lumea, adunând sume uriașe de bani”, a mai adăugat reprezentantul Poliției.
Toată acțiunea de capturare și ancheta au fost și sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din Napoli. Polițiștii cred că drogurile erau destinate distribuirii în Europa de către diverse grupări de crimă organizată ce se supun unui puternic clan de traficanți napolitani.
„Ipoteza este că, în timpul blocajului datorat situației de urgență epidemiologică globală, producția și distribuția de droguri sintetice în Europa, practic, s-a oprit. Prin urmare, mulți traficanți s-au îndreptat către Siria, unde producția nu pare să fi încetinit”, au spus polițiștii.
Captagon a fost inițial numele mărcii pentru un medicament care conține fenetilină sintetică stimulentă. Nu mai este produs sau utilizat, dar medicamentele care poartă numele Captagon sunt confiscate în mod regulat în Orientul Mijlociu, potrivit spuselor European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).
Drogul este un stimulent folosit în Orientul Mijlociu și este utilizat și în unele țări din Uniunea Europeană, a atenționat organizația.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook