Simona Ionescu / Redactor Șef

Macron, la conferință cu ochiul „spart”. Regele Charles a pățit-o și el – Foto

Macron, la conferință cu ochiul „spart”. Regele Charles a pățit-o și el – Foto
Apariție neașteptată a președintelui Franței la început de an. Emmanuel Macron a fost surprins cu un ochi vizibil afectat, dar a ales să trateze situația cu umor, chiar din fața militarilor. Un episod similar a fost trăit recent și de Regele Charles.

Emmanuel Macron a furat privirile la început de an nu doar prin discurs, ci și printr-un detaliu imposibil de ignorat: un ochi roșu și vizibil umflat. Președintele Franței a apărut astfel la o conferință susținută în fața forțelor armate, la o bază militară din Istres, în sudul Franței, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Conștient că imaginea sa stârnește rumoare, Macron a ales să spargă gheața chiar de la începutul discursului, făcând haz de necaz. „

Vă rog să-mi iertați aspectul neplăcut al ochiului. Este, desigur, ceva complet inofensiv”, le-a spus el militarilor, liniștindu-i imediat.

Emmanuel Macron a apărut la o conferință cu ochiul „spart” și roșu 

Cu câteva ore înainte, președintele fusese surprins purtând ochelari de soare în timpul unei inspecții a trupelor în aer liber, semn că problema era deja vizibilă. Totuși, Macron nu a lăsat momentul să treacă fără o glumă savuroasă, continuând pe un ton relaxat: „Priviți-l pur și simplu ca pe o referință neintenționată la «Eye of the Tiger»… Pentru cei care prind referința, este un semn de determinare”. 

Macron, la conferință cu ochiul „spart”. Regele Charles a pățit-o și el - Foto
Macron a apărut cu ochiul roșu la conferință
Foto: X

Aluzia a fost rapid înțeleasă de cei prezenți: celebra piesă a trupei Survivor, coloana sonoră a filmului Rocky III, simbol al luptei și rezistenței. Un mesaj subtil, livrat cu umor, chiar înainte de un discurs serios despre viitorul armatei franceze.

Dincolo de glume, Emmanuel Macron a abordat teme grele pentru anul 2026: accelerarea reînarmării Franței, sprijinul continuu acordat Ucrainei și trimiterea de trupe în Groenlanda, ca semn de susținere pentru Danemarca.

Regele Charles a pățit și el același lucru

Situația nu este însă singulară în rândul liderilor mondiali. Anul trecut, în vara lui 2025, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a atras și el atenția publicului după ce a apărut cu un ochi puternic înroșit, în timpul vizitei de stat a lui Emmanuel Macron la Castelul Windsor.

În cazul monarhului britanic, medicii au explicat că a fost vorba despre o ruptură a unui vas de sânge la nivelul ochiului, o afecțiune minoră, fără legătură cu tratamentul său pentru cancer. Deși imaginea poate fi alarmantă, specialiștii spun că este, de regulă, inofensivă.

Macron, la conferință cu ochiul „spart”. Regele Charles a pățit-o și el - Foto
Regele Charles a pățit același lucru, anul trecut, chiar în timpul unei întâlniri cu Macron
Foto: X

Potrivit specialiștilor, această problemă – numită medical hemoragie subconjunctivală – poate apărea spontan, chiar și după un strănut puternic sau o tuse. Nu necesită tratament, iar roșeața dispare de la sine în una-două săptămâni.

Așadar, fie că vorbim de Macron sau de Regele Charles, „ochiul spart” pare să fie mai degrabă o problemă de imagine decât una medicală serioasă – și, în cazul liderului de la Elysee, chiar un prilej de glumă.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri