Simona Ionescu / Redactor Șef

Marcel Vela e hotărât: vinde geaca de piele ”Top Gun”! Ce va face cu banii

Marcel Vela e hotărât: vinde geaca de piele ”Top Gun”! Ce va face cu banii
Ministrul de Interne vrea să scoată bani buni pe geaca de piele, model ”Top Gun”, pe care și-a personalizat-o în timpul stării de urgență. Are deja planul pus la punct.

Marcel Vela nu a glumit, în urmă cu ceva vreme, când a spus jurnaliștilor care se arătau interesați de geaca lui de piele, că o va scoate la licitație.

Sâmbătă, 20 iunie, aflat pe teren în județele inundate din vestul țării, Caraș-Severin și Timiș, ministrul de interne a reluat subiectul, la întrebarea unei jurnaliste. El a spus că e hotărât să se despartă de obiectul de vestimentație, atât de apreciat și care l-a evidențiat în timpul conferințelor de presă despre lupta cu Covid-19.

„O s-o scot la licitaţie după pandemie şi o să dau banii la casele de copii”, a răspuns Marcel Vela.

Din răspunsul său deducem că se așteaptă ca să vândă geaca la o sumă considerabilă, pe care se o împartă măcar la două case de copii. Ceea ce-i dorim din toată inima, dacă e vorba ca niște micuți cu nevoi speciale să se bucure de ei.

Reamintim că ministrul de Interne, Marcel Vela, şi-a personalizat geaca din piele de tip Top Gun cu care a apărut în declaraţiile publice: i-a pus etichetă cu numele său, lângă tricolor şi stema României. Din această cauză, cu siguranță Marcel Vela a rămas și va rămâne în memoria colectivă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre