Simona Ionescu / Redactor Șef

Marele vis al Vivianei Sposub. Nu are nici o legătură cu George Burcea

Marele vis al Vivianei Sposub. Nu are nici o legătură cu George Burcea
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Fanatik, Viviana Sposub a dat declarații neștiute până acum de nimeni. Ce gânduri are iubita lui George Burcea.

E frumoasă, deșteptată, iubită de toată lumea și are o mare dorință pe care încă nu și-a împlinit-o. Ce vrea Viviana Sposub.

Acesta e marele vis al Vivianei Sposub. Nu are nici o legătură cu George Burcea

Spune că a muncit de i-au sărit capacele și e extrem de mândră de ce a ajuns. Chiar dacă tatăl său nu a fost de acord ca tânăra să aleagă televiziunea, Viviana e fericită că face ceea ce îi place extrem de mult. În schimb, mama sa a fost mereu alături de ea și a sprijinit-o necondiționat. Și cu ea se sfătuiește „în toate problemele, mai ales în deciziile profesionale”.

„Cu toate astea, îl simt extrem de mândru de realizările mele”

„Tata nu cred că a fost cel mai fericit când am ales să urmez calea artistică si cea a televiziunii. El este o fire mult mai pragmatică. Dar cu toate astea, îl simt extrem de mândru de toate realizările mele. Chiar acum câteva zile m-a sunat si mi-a mărturisit că a urmărit “Bravo, ai stil!” și că îi place foarte mult de mine în acest format.

Mi-a spus că se vede că am crescut, că îmi susțin foarte bine punctul de vedere. Și m-a sfătuit să rămân la fel de fermă pe poziție”, a mărturisit Viviana pentru Fanatik.

Deschisă pentru noi proiecte

Chiar dacă adoră televiziunea, Viviana e înnebunită după muzică. Vedeta a studiat pianul la Liceul de Artă din Botoșani. Nu a fost impresionată de acest instrument, însă își dorește enorm să cânte, mai ales că are o voce frumoasă. Și speră că acest vis se va împlini la un moment dat.

„Am studiat pianul la Liceul de Artă din Botoșani, dar tocmai pentru că nu am fost pasionată, am ales să nu mai continui în această direcție. Iubesc muzica și mi-aș dori să îmi folosesc vocea pentru a exprima acest fapt. Și, deși nu s-a concretizat nimic până în prezent, poate voi avea ocazia să îmi îndeplinesc și visul de a cânta full time. Deocamdată lucrez si mă bucur de cariera mea în televiziune, dar sunt deschisă pentru noi proiecte”, a mai spus iubita lui George Burcea.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre