Din nefericire însă, fostul soț al Oanei Roman a avut probleme cu sănătatea și a ajuns la spital.
Bărbatul și-a fracturat mâna stângă și a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Chiar el a fost cel care a anunțat accidentul pe contul de socializare, dar inițial nu a dat nici un fel de alte detalii, preferând să posteze doar o fotografie din mașină.
Ulterior, Marius Elisei a povestit cum a ajuns în situația de a avea o fractură de gradul trei. „Mi-am rupt aproape trei degete, aseară l-a fotbal s-a întâmplat. E fractură de gradul trei. Mi-au pus cele trei degete în ghips, cele care au fost afectate, va trebui să stau cu ele în ghips patru săptămâni și după să vedem dacă mă operez sau dacă mi-am revenit”, a spus bărbatul pentru Spynews.
Până în acest moment, fiica lui Petre Roman nu a pomenit nimic de situația prin care trece fostul soț, preferând ca pe contul de socializare să-și facă publicitate la produse.
„Eu sunt un om care nu iubește discuțiile, nu-mi place cearta”
După ce și-a dat seama că a avut și ea o parte de vină în despărțire, Oana Roman a revenit la gânduri mai bune, punctând însă faptul că vrea ca între ea și Marius să existe pace și înțelegere.
„Eu îmi doresc foarte mult să încercăm să putem fiecare să uităm și să trecem peste niște chestii. Încă nu s-a ajuns în punctul în care să se poată lăsa în urmă definitiv anumite lucruri. Asta e, de fapt, dorința mea cea mai mare, dacă s-ar putea ajunge … în ciuda faptului că eu sunt un om extrem de vocal și de extrovertit, eu sunt un om care nu iubește discuțiile, nu îmi place cearta, nu îmi plac reproșurile absolut deloc numai că, fiind Berbec, în momentul în care mă provoci, foarte greu mă pot abține.”, a spus Oana Roman.
„O să-l iubesc toată viața”
Cu câteva luni în urmă, invitată în podcast-ul lui Jorge, Oana Roman mărturisea că îl va iubi pe Marius toată viața, punctând și faptul că printre motivele despărțirii a fost și faptul că acesta era foarte gelos. O să-l iubesc toată viață pentru că este tatăl copilului meu și am să-l iubesc și am să-l respect toată viața. (…) Eu sper totuși să reușim să avem o relație cât se poate de civilizată pentru acest copil.
„Eu am zis doar că era foarte gelos și că ar trebui să pun punct mai ales din cauza asta”
Pentru că este un copil absolut senzațional, și este lucrul pe care eu i-l spun tot timpul: «Haide să ne înțelegem, haide să petreci timp cu ea, să putem chiar să petrecem timp amândoi cu ea din când în când ca să nu simtă ruptura».
Dar asta nu înseamnă că noi doi mai suntem un cuplu, nu înseamnă că noi dom trăim împreună, asta e un lucru care nu se va mai întâmpla. Fără îndoială! Nici nu putem să ne batem în vorbe mereu. Eu am zis doar că era foarte gelos și că ar trebui să pun punct mai ales din cauza asta. Nu știu de ce era gelos, întrebați-l pe el”, a spus vedeta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook