Simona Ionescu / Redactor Șef

Maurice Munteanu, poveste șocantă care i-a marcat adolescența. Cum l-a umilit un celebru regizor

Maurice Munteanu, poveste șocantă care i-a marcat adolescența. Cum l-a umilit un celebru regizor
Cunoscutul designer și fost jurat al emisiunii Bravo, ai stil!, Maurice Munteanu, a dezvăluit o poveste șocantă din trecutul său, care i-a marcat adolescența și l-a determinat să renunțe la visul de a deveni actor. Personajul principal: un cunoscut regizor.

Designerul Maurice Munteanu a avut un mare vis, care s-a transformat într-un coșmar. Fostul jurat al emisiunii Bravo, ai stil! și-a dorit să devină actor, dar întâlnirea cu un mare regizor i-a lăsat cicatrici adânci în suflet.

Umilința care i-a frânt visul

Maurice Munteanu a dat de trei ori la facultate și de fiecare dată a picat ultimul. Momentul care i-a rămas întipărit în memorie s-a petrecut la proba monologului, una dintre cele mai importante etape ale admiterii. Avea doar 18 ani, era vulnerabil, abia își pierduse tatăl și se afla pe o scenă, în fața unei comisii care trebuia să-i evalueze talentul, nu identitatea.

„Nu-l luați pe ăsta la clasă pentru că este homosexual!”

Maurice Munteanu, poveste șocantă care i-a marcat adolescența. Cum l-a umilit un celebru regizor
Maurice Munteanu spune că regizorul Ion Cojar l-a umilit

În timp ce își susținea prestația, un asistent i-a șoptit ceva lui Ion Cojar, profesorul care părea să-l aprecieze, scrie evz.ro.

„Pentru că nu auzea, a treia oară a zis atât de tare, încât am auzit și eu: Nu-l luați pe ăsta la clasă pentru că este homosexual! A folosit un termen sinistru, pe care nici nu-l pot repeta,” a povestit Maurice.  „Aș fi preferat să mor acolo,” a mărturisit Maurice Munteanu. Cu inima frântă, designerul spune că a continuat proba, încercând cât a putut de mult să ascundă rușinea și durerea.

„Dacă eram în 2025, îl lăsam muritor de foame”

Deși au trecut mulți ani de atunci, Maurice Munteanu susține că nu a uitat acel moment care i-a marcat existența și recunoaște că încă se gândește la răzbunare.

 „Dacă am fi fost în 2025 și se întâmpla chestia asta, îți garantez că-l târam prin tribunale și procese pe Ion Cojar. Îl lăsam muritor de foame!” a declarat el ferm.

Maurice Munteanu susține și că Florin Zamfirescu l-a umilit

Maurice Munteanu, poveste șocantă care i-a marcat adolescența. Cum l-a umilit un celebru regizor
Maurice Munteanu, supărat pe actorul Florin Zamfirescu

Scandalul nu se limitează la Ion Cojar. Maurice Munteanu l-a acuzat și pe Florin Zamfirescu, un alt titan al scenei românești, că l-a umilit la admitere. Celebrul actor a negat însă că ar fi avut ceva cu designerul în trecut.

„În viața mea nu am discriminat. Am fost colegi de cameră la cămin cu homosexuali, un mare actor și un mare regizor. Știam, discutam serile. Am avut mulți prieteni așa,” a declarat el în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri