Luna septembrie se încheie cu temperaturi de vară, iar meteorologii spun că se așteaptă ca iarna aceasta să fie una cu totul atipică. Iată ce ne aduce vremea.
La sfârșitul săptămânii, temperaturile scad și cu zece grade
Un val de aer fierbinte din nordul Africii a avansat în estul și sudul Europei, ceea ce a adus temperaturi de vară în România. Chiar dacă vara curajoșii vor putea sta și la plajă, nopțile și diminețile vor fi reci.
Situația se va schimba însă radical de duminică, când vine frigul, iar temperaturile vor putea să scadă chiar și cu zece grade.
„Această prelungire a verii uneori spre toamnă este ceva ce devine din ce in ce mai frecvent in ultimii ani. Anul trecut am avut temperaturi de peste 35 de grade Celsius chiar în a doua parte a lunii octombrie”, susține climatologul Roxana Bojariu, climatolog.
În decembrie, vom avea temperaturi care pot ajunge și la 12 grade Celsius
Potrivit specialiștilor de la EaseWeather, iarna lui 2024-2025 nu va fi deloc pe placul iubitorilor de zăpadă. Meteorologii anunță că ne vom confrunta cu valori termice mult mai ridicate decât în mod obișnuit, iar ninsorile vor fi rare.
Se estimează că în luna decembrie vom avea valori ale temperaturii cuprinse între 4-12 grade Celsius, iar pe 3, 6, 7, 15 și în ajunul Crăciunului, 24 decembrie, vor cădea ploi. Vor fi însă zone ale țării unde va ninge în jurul datei de 3 decembrie și 28 ianuarie.
Ploi în loc de ninsori în ianuarie 2025
Nici luna ianuarie se pare că nu va fi darnică la capitolul ninsori, în schimb se așteaptă mult mai multe ploi ca în decembrie. Temperaturile vor fi însă aproximativ egale cu cele din ultima lună a lui 2024.
Mult mai cald va fi în februarie, unde vor exista zone cu temperaturi ce pot ajunge chiar până la 19 grade Celsius, depășindu-se limitele normale pentru sezonul rece. Sunt șanse mari însă ca vremea să se schimbe de la o zi la alta, iar specialiștii să reactualizeze prognoza.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook