Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, are probleme cu autoritățile. El a încălcat regulile, iar drept pedeapsă, pentru asta, i se pregătește o amendă uriașă. Artistul a ținut morțiș să fie prezent la finala EURO 2020 pe stadionul Wembley. Miercuri, când a avut loc meciul Angliei în semifinală, el a fost în tribune.
A călătorit, marți, din Franța. Conform legii, el trebuia să rămână în carantină timp 10 zile. Asta, deoarece Franța se află pe lista teritoriilor cu risc ridicat pentru Marea Britanie. Solistul trupei The Rolling Stones a ignorat orice regulă și s-a dus direct la meci. Jagger, în vârstă de 77 de ani, s-a alăturat, pe Wembley, celor 60.000 de microbiști. Acum lui i se pregătește o amendă uriașă. Pentru că a încălcat regulile Covid-19, el ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline.
Mick Jagger are probleme cu autoritățile
O sursă apropiată muzicianului a declarat pentru MailOnline că Jagger a plănuit de mai multe săptămâni să ajungă la Londra. Pe lângă meciul din semifinală, el vrea să lucreze pentru a finaliza albumul The Rolling Stones la care lucrează de ceva vreme.
„Mick este un mare microbist și voia să fie pe Wembley. A fost testat pentru Covid-19 înainte de zbor și la sosire, plus după meci, așa că a considerat că a fost grijuliu în acest sens”, a relatat sursa. Acum rămâne de văzut dacă autoritățile vor fi, până la urmă, îngăduitoare cu vedeta rock. Mick Jagger, care e cunoscut drept un susținător înfocat al echipei Arsenal, a fost fotografiat purtând masca atunci când a ajuns la lojă VIP de pe Wembley. În plus, el a dat și autografe fanilor care l-au oprit pentru acest lucru.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Anunț de la Pfizer: Copiii de peste 5 ani vor putea fi vaccinați din toamnă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook