Simona Ionescu / Redactor Șef

Imagini șoc cu Mickey Rourke! Actorul, fără dinți în gură pe străzile din Los Angeles

Imagini șoc cu Mickey Rourke! Actorul, fără dinți în gură pe străzile din Los Angeles
Mickey Rourke, unul dintre cei mai apreciați actori ai Hollywood-ului în anii '80 și starul din „The Wrestler”, traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. La 73 de ani, actorul a fost surprins pe străzile din Los Angeles într-o apariție care i-a șocat pe fani: știrb, vizibil neîngrijit și îmbrăcat în haine jegoase.

Fotografiile vin la doar câteva luni după ce Rourke a fost evacuat din locuința sa din Los Angeles, pe fondul unui conflict cu proprietarul privind plata chiriei. Acum a apărut fără dinți în gură, cu haine murdare, într-o imagine departe de bărbatul atractiv care era în tinerețe.

Apariție șocantă pe străzile din Los Angeles

Actorul a fost fotografiat în timp ce își plimba cei trei câini de talie mică. A încercat să treacă neobservat, purtând un hanorac gri cu gluga trasă pe cap, blugi rupți, adidași albi și o pereche de ochelari aviator.

Imagini șoc cu Mickey Rourke! Actorul, fără dinți în gură pe străzile din Los Angeles
Actorul Mickey Rourke a fost surprins fără dinți în gură pe străzile din Los Angeles
Foto: X17online.com

Imaginile surprind însă un detaliu imposibil de ignorat: lipsa mai multor dinți, dar și urme vizibile în zona gurii și pete pe haine, ceea ce a alimentat numeroase comentarii despre starea deosebit de degradată în care a ajuns fostul star de la Hollywood.

De ce a rămas Mickey Rourke fără dinți

Deși imaginile au surprins publicul, problemele dentare ale actorului nu sunt deloc noi. Un chirurg oro-maxilo-facial american explică faptul că aspectul actual este rezultatul anilor în care Mickey Rourke a practicat boxul. Loviturile repetate la nivelul feței au afectat structura osoasă care susține dinții, iar actorul a trecut de-a lungul timpului prin numeroase intervenții reconstructive.

Rourke a vorbit în repetate rânduri despre operațiile suferite după accidentările din ring. În trecut, el a dezvăluit că și-a rupt nasul de două ori, a avut osul obrazului fracturat și a fost nevoit să suporte mai multe intervenții chirurgicale pentru reconstrucția feței.

Mai mult, încă din 2014, actorul spunea că implanturile dentare pe care le avea de aproximativ 20 de ani urmau să fie înlocuite.

Medicii explică: stresul poate agrava problemele dentare

Specialiștii spun că traumatismele nu sunt singura explicație pentru degradarea danturii. Potrivit medicilor, stresul cronic accelerează pierderea masei osoase și poate afecta rezistența implanturilor dentare. Nivelul ridicat al cortizolului reduce absorbția calciului și favorizează deteriorarea osului care susține dinții. În plus, scrâșnitul dinților, frecvent întâlnit la persoanele aflate sub stres, poate duce la fracturi și la agravarea problemelor dentare existente.

Mickey Rourke evacuat din locuință după un conflict privind chiria

Problemele de sănătate vin într-un moment complicat și pe plan financiar. La începutul acestui an, Mickey Rourke a fost evacuat din casa în care locuia în Los Angeles, după ce proprietarul a susținut că actorul acumulase datorii de aproape 60.000 de dolari din chirie.

Imagini șoc cu Mickey Rourke! Actorul, fără dinți în gură pe străzile din Los Angeles
În tinerețe, Mickey Rourke avea o dantură perfectă și un zâmbet considerat emblematic
Foto: Instagram

Actorul a respins acuzațiile și a declarat că a suspendat plata chiriei din cauza condițiilor pe care le considera inacceptabile, invocând probleme grave cu rozătoarele, instalațiile sanitare și baia locuinței.

De cealaltă parte, proprietarul a transmis că a încercat timp de aproape un an să rezolve situația pe cale amiabilă înainte de a solicita evacuarea în instanță.

Un simbol al Hollywood-ului, schimbat radical de trecerea timpului

După evacuare, un apropiat al actorului a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta financiar. Mickey Rourke s-a delimitat însă imediat de inițiativă și a declarat public că nu a cerut niciodată ajutor și că nu își dorește acte de caritate.

Surse din anturajul său susțin că actorul trăiește în prezent de la un proiect la altul și că filmele în care joacă nu îi mai aduc veniturile impresionante din perioada de glorie.

În anii ’80 și ’90, Mickey Rourke era considerat unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, iar filme precum „9½ Weeks”, „Angel Heart”, „Sin City” sau „The Wrestler” i-au consolidat statutul de star internațional.

Astăzi, imaginile recente arată un om degradat, marcat de accidentări, intervenții chirurgicale și probleme personale, iar transformarea sa dramatică stârnește reacții  și îngrijorare. 

Foto: Instagram

Citește și: Căderea lui Mickey Rourke. Copilăria violentă și deciziile care au dus la evacuarea actorului

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri