Pregătirile au început dimineața devreme, când Andreea a postat un video în care le-a arătat tuturor cât de frumoasă s-a făcut pentru botez. Dar a avut de așteptat, pentru că prima clientă a fost chiar fiica sa mai mare.
Ceremonia de creștinare a micuței a avut loc la mănăstirea Cașin din București, unde au venit să-i fie alături cei mai buni prieteni. N-a lipsit, bineînțeles, nici Andreea Bălan, care a venit însoțită de cele două prințese. Andreea și cele două fetițe s-au asortat perfect, purtând rochițe superbe, într-o nuanță de roz prăfuit.
Vedeta a postat și o fotografie pe contul de socializare în care arată senzațional alături de copiii săi. A fost prezent și tatăl micuței Venice, care ales să poarte un sacou de culoare închisă, cravată și o pereche de adidași albi.
Micuța a fost botezată de același preot care a creștinat-o și pe Sienna
Andreea și-a dorit ca micuța să aibă două perechi de nași. E vorba de prietenii de familie Ioana și Andrei, pe de o parte, iar pe de altă parte părinte spiritual a fost și cunoscutul jurnalist Adrian Artene alături de fiica sa cea mare, Amira Artene.
Așa cum a declarat cu ceva timp în urmă, Andreea Antonescu a ales ca preotul care o va boteza pe micuță să fie același care a creștinat-o și pe Sienna, cu 12 ani în urmă. Părintele Gabriel a amintit despre acest moment, iar asta i-a adus lacrimi în ochi cântăreței. Dar și zâmbetul pe buze, când acesta a spus că a fost totodată și „primul ei frizer”.
„Vrem să iasă un eveniment frumos”
Cu ceva timp înainte de botez, Andreea a vorbit despre tatăl fetiței, alături de care o crește pe micuță, chiar dacă cei doi nu mai formează un cuplu. „Amândoi am convenit că acest eveniment ar trebuie să fie aşa cum am convenit şi asupra creşterii şi educaţiei micuţei. Să ne sfătuim şi să luăm cele mai înţelepte decizii. Aşa am făcut şi de data aceasta, pentru că vrem să iasă un eveniment frumos.”, a declarat vedeta pentru Fanatik.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook