Mihai Gâdea povestește cum a scăpat de la moarte. „Primul interviu pe care l-a dat Prigoană a fost în emisiunea mea”
Mihai Gâdea a deschis cutia cu amintiri, dezvăluind fațete intime ale vieții sale. Cunoscut publicului pentru emisiunile sale incisive, jurnalistul își dorește să rămână în memoria oamenilor ca un „tată bun”.
„Sunt băiatul care o face pe mama să râdă”, s-a descris Mihai Gâdea, cu un zâmbet cald. Își adoră părinții, pe care îi consideră pilonii vieții sale, și este convins că Dumnezeu nu l-a lăsat niciodată singur, chiar și în perioadele grele, credința fiindu-i ancoră.
„Nu m-am simțit niciodată lăsat din brațe de Dumnezeu”, a mărturisit el, amintindu-și de momentele în care a fost la un pas de tragedie.
În copilărie, locuind la poalele Munților Făgăraș, obișnuia să sară în căruțele cu fân. O joacă inocentă care aproape l-a costat viața, când o roată a trecut la un milimetru de capul său. Mai târziu, în clasa a XI-a, un panou de baschet din sticlă s-a prăbușit la câțiva centimetri de el și în ultima clipă a fost evitată o tragedie.
„Uneori trecem prin dificultăți și prin valea umbrei morții. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi ținut în brațe pe mine, pe familia mea, pe mama, poți să ajungi să-ți pierzi nu numai credința, ci și sufletul”, spune jurnalistul, care trece și acum printr-o situație dificilă, femeia care i-a dat viață fiind foarte bolnavă.

Bunica, o mare admiratoare a regelui Mihai, a insistat ca nepotul să primească acest nume, care se traduce cine este ca Dumnezeu. La botez a primit și numele de Emanuel care înseamnă Dumnezeu este cu noi.
Fiind de religie adventistă, respectă cu strictețe regulile acesteia: nu-și sărbătorește onomastica și nu a acceptat să facă emisiuni în zilele de vineri și sâmbătă.
„Numele de Mihai și Emanuel sunt cele pe care tata le-a comunicat când s-a făcut certificatul de naștere. Botezul l-am făcut mult mai târziu, ca o alegere personală, la maturitate”, a explicat jurnalistul.
Copilăria lui Mihai Gâdea a fost marcată de simplitate și schimbări. După cutremurul din 1977, părinții au decis să plece din București.
Familia s-a mutat în satul Lisa, într-un loc idilic la poalele Munților Carpați, unde a stat opt ani, apoi a plecat la Câmpina, unde tatăl său urma să devină pastor. Mutarea, spune jurnalistul, nu a fost doar o schimbare de decor, ci o necesitate.
„Ne-am mutat la Câmpina nu pentru ca tata să devină pastor, ci pentru că familiei mele i-a fost extrem de greu să trăiască în condițiile din Lisa, iar pentru noi a fost divin”, a povestit Gâdea în emisiunea lui Denise Rifai.
La Câmpina, Mihai Gâdea a terminat școala generală și liceul de informatică, deși „ura” matematica și ulterior s-a înscris la Teologie pastorală în cadrul Institutului teologic adventist de la Cernica. Deși de multe s-a spus că e pastor, Mihai Gâdea a menționat mereu că nu a fost hirotonit.
„Nu regret că nu am fost pastor, nu țin predici, dar le ascult cu drag, pentru că sunt un foarte bun ascultător. Ale duhovnicilor ortodocși, preoți catolici, pastori protestanți”, a spus el.
Vedeta recunoaște că are un mare regret: nu și-a împlinit visul pe care l-a avut în facultate și anume să lucreze pentru o organizație umanitară mare, ajutând copii și oameni sărmani.
„Mi-ar plăcea să nu am nimic altceva de făcut decât să lucrez cu oameni care pot și știu ce înseamnă să faci un program pentru copii. Sunt convins că va veni o zi în care voi face și asta”, a mărturisit jurnalistul.

După absolvirea facultății, lui Mihai Gâdea i s-a propus să rămână asistent la institutul de învățământ, dar Dumnezeu a avut alt plan cu vedeta, întâlnirea cu Silviu Prigoană schimbându-i definitiv viața. Inițial, așa cum remarca afaceristul, Mihai Gâdea venise „ca un popă adventist de sâmbătă propunându-mi o emisiune religioasă”.
„Așa că i-am făcut un format cap-coadă, eu ăla cu un picior de lemn, l-am promovat și l-am ridicat”, a mărturisit Silviu Prigoană. Ulterior, cei doi au devenit buni prieteni, iar Mihai Gâdea spune că întotdeauna îi va purta „o mare recunoștință”.
„Ne-am văzut într-o zi de miercuri și el m-a presat ca duminică să intru pe post, eu neavând pregătire. Mă suna din oră în oră, mi-a dat producător, a făcut un efort incredibil și am intrat pe post. Să sperăm că nu mai există prima mea emisiune…
Primul interviu pe care l-a acordat Silviu Prigoană a fost în emisiunea mea, a fost o relație foarte apropiată între noi și am să-i port întotdeauna recunoștință. Prigoană, care a avut o familie săracă, mi-a spus la un moment dat că la Gherla, a crescut alături de o familie „din ăștia de-ai voștri, care ne umpleau cămara și aveau grijă de noi.
Mai ști ceva de Hoini?”. Am spus sigur, e prietena mea, e la Chicago. Le-am făcut cunoștință și pentru el reîntâlnirea cu Hoini și acea familie a fost ceva incredibil”, s-a destăinuit Mihai Gâdea.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook