Simona Ionescu / Redactor Șef

Ministrul Culturii va fi bunic. Fiica lui, actriță, păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern

Ministrul Culturii va fi bunic. Fiica lui, actriță, păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern
Ministrul Culturii se pregătește pentru un nou rol, unul dintre cele mai importante din viața lui: la 56 de ani va deveni bunic. Fiica lui, actriță, păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern.

Cabiria Morgenstern, fiica actriței Maia Morgenstern și a ministrului Culturii, Demeter András, a dezvăluit că este însărcinată. A decis ca și mama ei, cu ani în urmă, să păstreze însă secretă identitatea tatălui. Când a rămas însărcinată cu ea, celebra actriță divorța de primul ei soț, Claudiu Istodor, care îi este, din 2020, din nou partener de viață.

La momentul respectiv, decizia marii noastre actrițe a fost să nu facă imediat public numele tatălui Cabiriei. Fata, care a călcat pe urmele părinților, alegând o carieră în actorie, a dezvăluit că mai are puțin până ce va naște, însă, ca și mama sa, nu spune cine este bărbatul cu care are copilul.

Când va deveni bunic ministrul Culturii

Fiica ministrului Culturii, Cabiria Morgenstern, în vârstă de 26 de ani, a publicat pe Instagram mai multe imagini care îi dezvăluie sarcina avansată, însoțite de un mesaj sincer și plin de autoironie. 

Ministrul Culturii va fi bunic. Fiica lui, actriță, păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern
Cabiria Morgenstern, fiica de 26 de ani a ministrului Culturii este însărcinată (Foto: Instagram)

„Sunt (deja foarte) gravidă. În ultimele câteva săptămâni am constatat că mai există persoane din viața mea care nu știau acest lucru. (…) Acesta nu a fost un maternity shoot. I went there to serve face, dar @unstudiomic n-a ratat ocazia să prindă și burticul. Dar asta a fost acu’ mai bine de o lună – poate două? Sper să fac și un maternity shoot concret, dar momentan mi-e foarte greu să mă împac cu schimbările fizice, foarte rapide și intense în trimestrul 3. Dragi alte mămici, sunt deschisă la sfaturi în acest sens, dacă aveți!”, a dezvăluit tânăra actriță, care a decis să își tatueze burtica și abia așteaptă să poată relua lucrul la opera de artă care o va înfrumuseța.

Demeter András, ministrul cu o carieră impresionantă și master la Dijon

Ministrul Culturii, Demeter András, 56 de ani, și actrița Maia Morgenstern, 63 de ani, au avut o relație care a durat, conform presei, aproximativ trei ani. După despărțire, au rămas în relații foarte bune. Demeter András este actor, manager cultural și om politic, cu o carieră marcată de funcții-cheie în instituții de cultură și media din România. Acum se pregătește să devină și bunic

Cu un master în management cultural obținut în Franța, la Dijon, și-a început cariera ca actor, absolvind Universitatea de Arte Teatrale din Târgu Mureș. Ulterior, a mai urmat cursurile de licență, specializarea Drept, ale unei universități din Timișoara. În perioada 1993–2005, a fost director al Teatrului de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, devenind, la 24 de ani, cel mai tânăr director de instituție publică de cultură din țară. Sub conducerea sa, teatrul a câștigat prestigiu, iar el a fost distins cu premii precum „Kemény János” și „Mărul de Aur”.

Ministrul Culturii va fi bunic. Fiica lui, actriță, păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern
Ca și mama ei, actrița Maia Morgenstern, Cabiria a decis să păstreze secretă identitatea tatălui copilului pe care îl așteaptă (Foto: Instagram)

Între 2005 și 2007, a fost director general al Direcției „Creație contemporană, diversitate culturală” din cadrul Ministerului Culturii. A fost apoi promovat ca secretar de stat (2007–2009), poziție din care a coordonat politicile privind cultura contemporană. După această perioadă, a activat ca consilier al ministrului Culturii până în 2010.

În iunie 2010, Demeter András a fost numit președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), poziție în care a rămas până în 2015. În paralel, a fost membru al Comisiei Radio a Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), reprezentând România pe plan internațional. A demisionat, invocând lipsa sprijinului politic și bugetul insuficient.

După o perioadă în afara vieții publice, a fost numit din nou secretar de stat în Ministerul Culturii, în martie 2021, funcție pe care a deținut-o până în mai 2023, perioadă în care a fost implicat în diverse reforme ale sectorului cultural.

La 24 iunie 2025, Demeter András a preluat oficial mandatul de ministru al Culturii, succedând-o pe Natalia Intotero. Pe plan artistic, colaborează cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, unde joacă în mai multe spectacole.

Fiica ministrului Culturii păstrează același secret ca și mama ei, Maia Morgenstern

Un aspect care a stârnit interesul fanilor fiicei ministrului Culturii este identitatea tatălui copilului pe care tânăra urmează să îl nască în curând. Cabiria ține secret numele lui și nu a oferit nicio informație în acest sens și nici nu s-a afișat în ultima perioadă cu un partener.

Întrebările nu au întârziat să apară în comentariile de la postarea sa, însă ea a ales să nu răspundă. Discreția ei a fost apreciată de o parte dintre urmăritori, care i-au respectat decizia de a păstra detalii personale în afara spațiului public.

Sursa foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *