Simona Ionescu / Redactor Șef

Ministrul Marcel Boloș a anunțat cui dă bani pentru renovarea locuinței. Sunt vouchere de 4.000 de lei

Ministrul Marcel Boloș a anunțat cui dă bani pentru renovarea locuinței. Sunt vouchere de 4.000 de lei
Veste bună pentru români. Ministrul Fondurilor Europene a spus ce li se va întâmpla celor care au nevoie să trăiască într-o casă frumoasă și elegantă.

Potrivit lui Marcel Boloș, statul ar putea să dea vouchere noi de ajutor, în valoare de 4000 de lei.

Voucherele pot fi utilizate nu doar pentru renovarea caselor, ci și pentru achiziționarea de electrocasnice noi, precum frigidere, aragaze sau mașini de spălat. Beneficiarii vor fi aproximativ 220.000 de români, respectiv familii cu peste cinci copii, persoane care nu pot munci sau persoane vârstnice, care sunt singure și nu sunt ajutate de nimeni.

Pachet de servicii sociale care include și repararea locuințelor, în special cele sociale

„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități.

Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat”, a transmis ministrul.

Românii ar putea lua de la stat 8000 de lei

De asemenea, ministrul Boloș spune că românii mai pot beneficia și de un alt voucher, în valoare tot de 4000 de leit pentru cumpărarea de electrocasnice, ca parte a unui program mai larg de reintegrare socială. Proiectul ar trebui finalizat în trimestrul întâi, iar oamenii e posibil să primească banii în trimestrul al doilea al anului.

Conform informațiilor oferite de ministrul Fondurilor Europene, pachetul de servicii sociale va include și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele imobilizate la pat, o noutate pentru România. „În cel mai scurt timp sperăm să definitivăm mecanismul și să-l putem oferi în detaliu pentru beneficiarii pe care i-am menționat”, a afirmat Marcel Boloş, citat de Antena 3 CNN.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre