Luna august e specială în familia Cărtărescu. „Dacă e august, e Sângeorz Băi”, a notat celebrul scriitor într-o postare în care a alăturat o imagine de familie cu el, soția sa și fiul lor. Mircea Cărtărescu este căsătorit cu autoarea Ioana Nicolaie, iar împreună au un fiu, Gabriel, care s-a născut la un an după ce părinții au început relația.
Tânăr bărbat deja, la 21 de ani, Gabriel Cărtărescu, l-a întrecut pe tatăl său în înălțime. Totodată, îi calcă serios pe urme. Este, deja, poet recunoscut și premiat. „
Mâine o să fiu fericit”, debutul editorial în poezie al lui Gabriel Cărtărescu, apărut la Editura Charmides, a fost lansat în ianuarie 2023. Cartea a fost finalistă la Gala Tinerilor Scriitori, secțiunea „Premiul Tânărul poet al anului 2022”.
Gabriel Cărtărescu, o tânără voce în literatura românească
Gabriel Cărtărescu, fiul cunoscuților scriitori Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie, s-a născut în 2003. El a studiat la Facultatea de Limbi Străine, la secția de Engleză-Germană. Pe profilul său de Instagram e menționată acum Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
Tânărul are o varietate de pasiuni, printre care se numără computerele, electronicele vechi, muzica și cafeaua, după cum a mărturisit. Literatura și scrisul sunt deja chestiuni asumate ca profesie și mod de viață. Gabriel și-a făcut debutul literar în 2020, publicând poezie pe platforma „O mie de semne”. Cu doi ani înainte, în 2018, a obținut locul III la concursul național de eseuri pentru liceeni organizat de Dilema Veche.
De-a lungul anilor, a avut o rubrică permanentă în revista „Ordinul povestitorilor” și a fost inclus în trei antologii ale Editurii Arthur, datorită succeselor repetate în concursul național „Locuiește în poveste”. De asemenea, a publicat articole în Dilema Veche și a fost implicat în proiectul Robert Ersten.
Fiul lui Mircea Cărtărescu este membru al grupului de scriere creativă „Liternauții” și a fost prezent și în antologia „Generația o mie de semne”, publicată de Casa de pariuri literare în 2022.
Ioana Niculaie, cerută în căsătorie în autobuz
La 21 de ani, Gabriel Cărtărescu este un fiu foarte atașat de părinții săi talentați pe care i-a moștenit din plin, din ce se vede. Tânărul a fost de față în 2020, la cununia lor religioasă, în orașul natal al mamei sale, Sângeorz Băi, eveniment care a avut loc la 20 de ani de la căsătoria celor doi scriitori. Așa cum a povestit într-un interviu mai vechi Ioana Nicolaie, soțul ei i-a cerut mâna într-un autobuz, în Berlin.
În anul 2000, Mircea Cărtărescu a plecat cu o bursă obținută de la statul german, iar Ioana l-a urmat și a stat cu el acolo aproape doi ani. Date fiind „începuturile” lor germane, părinții și-au îndrumat fiul, încă din vremea grădiniței, să studieze limba acestei țări.
Anul acesta, ca în fiecare vară de la cununia lor, Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie au mers la Sângeorz Băi în vacanță. Fiul lor îi însoțește. Scriitorul a distribuit și o imagine de cuplu, în fața unui măr plin de rod. „Într-un colț de paradis”, a scris acesta în descrierea imaginii pline de culoare.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook