Simona Ionescu / Redactor Șef

Moartea învăluită în mister a parașutistului român în Polonia. Colegii cred că vina a fost a unui alt parașutist

Moartea învăluită în mister a parașutistului român în Polonia. Colegii cred că vina a fost a unui alt parașutist
Unul dintre cei mai buni parașutiști din România a avut parte de un sfârșit cumplit. Ca o ironie a sorții, Sorin Enghel a murit înfășurat în parașuta care nu s-a deschis în timpul unui antrenament.

Moartea înfiorătoare a unui campion la parașutism. Sorin Enghel se afla în Polonia, unde pregătea un nou record

Sorin Enghel, comandantul Aerodromului din Iași, se afla în Polonia, pe 24 septembrie, și pregătea un nou record european. Decesul înfiorător al campionului de parașutism a fost anunțat de George Rotaru, președintele Federației Aeronautice Române.

Enghel, care era și instructor de cel mai înalt nivel, avea la activ peste 3.600 de salturi. Trupul său neînsuflețit se află încă în Polonia, unde autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragicul accident.

Conform primelor informații, se pare că parașuta lui Sorin Enghel s-a încurcat cu o alta ce era controlată de un concurent.

Parașuta s-a încurcat cu cea a unui coleg?

Comandantul Aeroclubului „Alexandru Matei” din Iași a murit într-un tragic accident petrecut în Polonia, pe 24 septembrie. El se afla într-un grup de nouă parașutiști de diferite naționalități care urmau să stabilească un nou record european.

Românul, scrie bzi.ro, ar fi sărit într-o formație de patru persoane. La scurt timp de la efectuarea saltului, parașuta lui Sorin Enghel s-ar fi încurcat după ce s-a atins de cea a unui coleg din Polonia. Amândoi s-a prăbușit pe pământ, fără ca parașutele să fie deschise. Din nefericire, Sorin Enghel a murit pe loc, resuscitarea fiind fără rezultat.

„Concluziile preliminare arată că, în acea zi, nouă persoane au sărit din avion. Din motive necunoscute momentan, două au căzut pe teren. În urma rănilor, unul dintre bărbați a murit pe loc, deși a fost resuscitat. Al doilea bărbat a fost transportat cu elicopterul LPR la spitalul din Łódź. Ceilalți au aterizat în siguranță.

Polițiștii aflați sub supravegherea procurorilor și a Comisiei de Investigare a Accidentelor Aeriene la fața locului desfășoară activități care vor permite stabilirea împrejurărilor acestui eveniment”, a declarat pentru Polsat News Asistent Superintendent de Poliție Izabela Gajewska.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul teribilului accident, însă anchetatorii au anunțat că cei doi bărbați au ajuns la sol înfășurați în parașute. Bărbatul de origine poloneză trăiește, dar se află în stare gravă la spital. Ceilalți parașutiști prezenți la fața locului au privit îngroziți, fără a putea interveni în vreun fel.  Îndurerați și șocați de tragedie, aceștia au privit neputincioși cum medicii nu reușesc să îl readucă la viață.

Avea peste 3.600 de salturi la activ

George Rotaru, președintele clubului Aeronautic din România, a menționat faptul că Sorin Enghel ar fi trebuit să stabilească un nou record european în Polonia.

„Colegul și prietenul nostru, Sorin Constantin E., s-a stins din viață într-un tragic accident de parașutism, în Polonia, unde se antrena pentru a pune voalura tricoloră într-o formație care intenționa să stabilească un nou record european. Comandant al Aeroclubului Teritorial Iași, instructor de parașutism cu toate calificările și o experiență de peste 3.600 de salturi, coordonatorul Lotului Național de Parașutism – lucru relativ pe cupola, unul dintre membrii fondatori ai formației demonstrative Blue Wings, a fost mereu un model de profesionalism pentru toți cei din jur. Orice comentariu este de prisos, sunt cercetări în desfășurare realizate de instituțiile abilitate”, a transmis George Rotaru.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre