Simona Ionescu / Redactor Șef

Modernizări noi în sectorul 4 al Bucureștiului. Șoseaua Olteniței a intrat în reparații capitale. Apar parcări

Modernizări noi în sectorul 4 al Bucureștiului. Șoseaua Olteniței a intrat în reparații capitale. Apar parcări
Șoseaua Olteniței a intrat în reparații capitale! Cu o lungime de șase kilometri, artera va fi complet modernizată, anunță într-un comunicat Biroul de presă al Primăriei Sectorului 4.

Va exista un disconfort pentru șoferi în trafic, dar altfel nu se poate face modernizare și, implicit, ceva mai bun decât există în acest moment. Locuitorii sectorului 4 sunt însă obișnuiți cu lucrările care, în final, le-a îmbunătățit viața în ultimii ani. Artere ca Șoseaua Giurgiului, unde au apărut 4 benzi, sau Șoseaua Berceni sunt exemple că se poate schimba fața orașului. Iar primarul Daniel Băluță și Consiliul local sector 4 asta au demonstrat că fac.

Modernizări noi în sectorul 4 al Bucureștiului

Primăria Sectorului 4 a început lucrările la una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din sudul Capitalei. Șoseaua Olteniței, cea care face legătura dintre București și orașul Popești-Leordeni, va fi total reconfigurată și reabilitată.

Într-o primă fază, se va interveni pe tronsonul cuprins între Eroii Revoluției și Piața Sudului. Ulterior, lucrările vor continua și pe cea de-a doua porțiune, dintre Piața Sudului și până la limita administrativă a Sectorului 4.

În cadrul acestor lucrări, Șoseaua Olteniței va fi complet modernizată, prin reabilitarea căii de rulare a tramvaiului și a părții carosabile, pe toată lungimea ei de circa 6 km.

500 de noi locuri de parcare și trotuare refăcute în totalitate

Mai mult, vor fi realizate peste 500 de noi locuri de parcare, spațiile verzi vor fi extinse și transformate în mini-oaze de verdeață prin plantare de copaci și arbuști decorativi, iar trotuarele vor fi refăcute de la zero.

Aceste lucrări deosebit de importante și necesare bucureștenilor vor fi realizate în cel mai scurt timp posibil.

Având în vedere, totodată, și necesitatea limitării disconfortului produs locuitorilor din zonă și a participanților la trafic, lucrările ar urma să dureze aproximativ 12 luni.

În ultimii cinci ani, Primăria Sectorului 4 a acordat o atenție deosebită infrastructurii rutiere prin prisma investițiilor derulate.

Astfel, cele mai importante artere de circulație din Sectorul 4, precum Șoseaua Giurgiului, Șoseaua Berceni, Bulevardul Metalurgiei, stăzile Turnu Măgurele, Caporal Luică și Ion Iriceanu au fost modernizate. Au fost extinse de la două la patru benzi de circulație, acolo unde situația a permis executarea unor astfel de lucrări. S-au amenajat și zeci de mii de noi locuri de parcare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre