Simona Ionescu / Redactor Șef

Nicolae al României își crește copiii în spiritul istoriei regale a familiei. I-a dus să vadă castelul strămoșilor

Nicolae al României își crește copiii în spiritul istoriei regale a familiei. I-a dus să vadă castelul strămoșilor
Prințul renegat de Casa Regală, Nicolae al României, este extrem de activ în mediul online. Ține să socializeze cu fețe regale din alte țări, fotografiază și filmează și își implică și copiii, pe care îi crește în spiritul istoriei regale a familiei. Recent, i-a dus să vadă castelul strămoșilor.

Căsătorit cu fosta jurnalistă Alina Binder, Nicolae al României este tatăl a trei copii. Are o fiică „din flori”, Iris Anna Cîrjan, de 11 ani, de la care i se trage renegarea de către bunicul său, fostul Rege Mihai I al României. Cu soția sa, cu care s-a căsătorit în 2017, are doi copii legitimi: Maria‑Alexandra Medforth‑Mills, care va împlini 5 ani toamna aceasta, și Mihai Medforth‑Mills, în vârstă de 3 ani. Pe aceștia din urmă îi crește în spiritul familiei regale și le spune povești despre strămoșii lor celebri.

Nicolae al României și-a dus copiii în castelul strămoșilor

Zilele acestea, profitând de vacanță, i-a dus pe copii să viziteze un castel important. Este vorba despre reședința tatălui, respectiv a bunicului fostului rege.

Nicolae al României își crește copiii în spiritul istoriei regale a familiei. I-a dus să vadă castelul strămoșilor
Copiii lui Nicolae au vizitat locul în care au trăit stră-străbunicul lor și tatăl acestuia (Foto: Instagram)

„De ani de zile mi-am dorit să îmi descopăr rădăcinile și să văd locul unde a început totul. Recent, împreună cu soția mea, Alina‑Maria, și copiii noștri, am avut onoarea să vizităm Castelul Sigmaringen, la invitația Alteței Sale, Fürst Karl Friedrich von Hohenzollern‑Sigmaringen”, a dezvăluit Nicolae al României.

El le-a explicat copiilor cine dintre strămoșii lor a locuit în castelul care pare desprins din poveștile cu prințese Disney.

Nicolae al României își crește copiii în spiritul istoriei regale a familiei. I-a dus să vadă castelul strămoșilor
Nicolae al României a vizita cu familia Castelul Sigmaringen, la invitația Alteței Sale, Fürst Karl Friedrich von Hohenzollern‑Sigmaringen (Foto: Instagram)

„Acest castel impresionant a fost reședința Regelui Carol I și a Regelui Ferdinand. Anul acesta, când celebrăm 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, am retrăit istoria în locul unde, la Sigmaringen, au avut loc cele trei ceremonii de nuntă regale – ale Principelui Moștenitor Ferdinand și ale Principesei Maria de Edinburgh. O experiență cu adevărat memorabilă și emoționantă!”, a mai dezvăluit Nicolae al României.

Ce educație primesc strănepoții Regelui Mihai I

În timp ce își crește notorietatea pe plan național și internațional, bifând apariții importante în media străină, Nicolae al României devine tot mai activ și în afaceri. El și soția lui au devenit adevărați promotori ai unor branduri de lux românești. În plus, el s-a făcut apicultor și, anul acesta, a lansat prima etichetă de vin care îi poartă numele.

Nicolae al României își crește copiii în spiritul istoriei regale a familiei. I-a dus să vadă castelul strămoșilor
Nicolae al României și soția sa, Alina, adu doi copii. O fiică de 5 ani și un băiat de trei (Foto: Instagram)

În ceea ce îi privește pe urmașii săi, are grijă ca aceștia să crească exact ca niște prinți, chiar dacă lui bunicul regal i-a retras dreptul de a mai putea fi numit vreodată „Alteță”. Copiii urmează o grădiniță privată, cu predare într-o limbă străină. De asemenea, ei învață tenis de mici și își însoțesc deseori părinții la vizitele oficiale la alte familii regale din Europa.

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *