Are 12 copii cu diferite femei, însă Nicolae Guță este supărat. Pentru prima dată, artistul a vorbit despre lucruri neștiute de nimeni.
Cântă cu o bucurie imensă, iar atunci când Nicolae Guță apare la un spectacol, este îmbrăcat în bani. De când se știe a iubit femeile, iar prin viața sa au trecut multe domnițe frumoase. Din iubirea sa cu mai multe femei au rezultat 12 copii, însă manelistul suferă că nici unul nu este acum lângă el.
E o durere ca-i macină sufletul, pentru că a făcut tot ce a putut ca acestora să nu le lipsească niciodată nimic.
„Regret că nu am un control deplin asupra copiilor mei, pentru că am copii cu mame diferite. Nu vreau să critic mamele lor sau să intru în polemică, dar fiecare dintre noi, referitor la ceea ce gândesc eu și la mamele lor, suntem cu păreri diferite, cu statut diferit și percepții diferite.
„Mi-aș dori, așa cum am spus, nici stropii de ploaie asupra copiilor mei să nu ajungă”
Doar că eu dacă am rămas de atâția ani în muzică, în picioare și copiii mei au un statut, înseamnă că felul meu de a percepe viața nu a fost greșit. Mi-aș dori, așa cum am spus, nici stropii de ploaie asupra copiilor mei să nu ajungă. Dat fiind faptul că sunt departe de mine, sunt într-un alt concept al vieții, sub o altă îndrumare, asta pot să spun că e unul dintre regretele mele”, a mărturisit Nicolae Guță, pentru Spynews.
A fost mereu un gentleman
Chiar dacă nu a avut noroc în relațiile de iubire, Guță spune că s-a comportat mereu ca un gentleman și a încheiat orice relație fără scandal.
„Regret că l-am pierdut pe frățiorul meu, pe Samir, dar regrete vis a vis de mine sau despre viață în general nu am.
„N-am lăsat pe nimeni necăjit, pe nimeni sărac, n-am căutat să aduc nimănui suferință sau răutate”
Sunt un om asumat, am o vârstă la care toți cei care ajung la vârsta asta trebuie să fie asumați, iar la rândul meu eu mi-am încheiat conturile și ale dragostei, nu am lăsat pe nimeni disperat în spatele meu, n-am lăsat pe nimeni necăjit, pe nimeni sărac, n-am căutat să aduc nimănui suferință sau răutate, atâta timp cât am trăit cu femeile, cel puțin, cu care am copii, deci mi-am încheiat toate aceste lucruri într-un mod onorabil”, a mai spus Nicolae Guță.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook